Transport ilegal de alcool etilic, depistat de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Soroca” au depistat un caz de transportare ilegală a mărfurilor. Incidentul a avut loc în apropierea satului Volovița, unde o patrulă a oprit un automobil condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din raionul Ocnița.

publicat de Veronica Ciortan
marți, 15 aprilie 2025, 18:54
Transport ilegal de alcool etilic, depistat de polițiștii de frontieră

În urma verificărilor, pe bancheta din spate a mijlocului de transport, au fost descoperite 12 butelii, fiecare având un volum de 20 de litri, care emanau un miros specific de alcool etilic. Șoferul nu a putut prezenta acte de proveniență a mărfii.

Ca urmare, întreaga cantitate de lichid a fost reținută pentru efectuarea expertizei speciale. Cazul a fost înregistrat și iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor legale necesare.

Poliția de Frontieră reiterează importanța respectării legislației și îndeamnă cetățenii să semnaleze orice activitate suspectă, contribuind astfel la prevenirea și combaterea traficului ilicit de bunuri.

Transport ilegal de alcool etilic, depistat de polițiștii de frontieră

(AUDIO) „Spion” din Azerbaidjan, al serviciilor speciale ale Federației Ruse, reținut de IGP

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu ofițerii de investigații ai Direcției de Poliție Chișinău, cu suportul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” şi în comun cu procurorii PCCOCS, anunțǎ reținerea unui bărbat de 49 de ani, originar din Azerbaidjan, suspectat de culegerea neautorizată de informații în interesul unor reprezentanți ai serviciilor speciale ale Federației Ruse.