(FOTO) Accident în lanț, cu implicarea unui microbuz cu 20 de pasageri, la Fălești
Trei vehicule au fost implicate într-un accident în lanț, inclusiv un microbuz cu pasageri, după ce un șofer a efectuat o manevră fără a se asigura. Coliziunea a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07:45, pe traseul R-17, din raionul Fălești.
Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Fălești,a declarat pentru PulsMedia:MD că în accident au fost implicate două automobile de marca Ford și Mazda, dar și un microbuz de rută de marca Volkswagen.
„În urma cercetărilor preliminare, s-a constatat că un tânăr de 25 de ani a provocat accidentul prin încălcarea regulilor de circulație. Accidentul s-a produs în momentul în care conducătorul auto al unui automobil Ford Focus a încercat să depășească un alt vehicul, încălcând marcajul rutier și neasigurându-se corespunzător. Automobilul Ford a intrat în coliziune cu un alt autovehicul de marca Mazda, care la rândul său a fost proiectat într-un microbuz de rută, de model Volkswagen”, susține Talpă.
Potrivit reprezentantului IP Fălești, din fericire în urma accidentului nicio persoană nu a suferit vătămări corporale. Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu alcoolscopul și s-a constatat că nu se aflau sub influența alcoolului în momentul accidentului.
Conducătorul auto al automobilului Ford a primit o amendă în valoare de 1250 de lei și 6 puncte de penalizare pentru încălcarea normelor de circulație.
(VIDEO) Zeci de copaci, tăiați în fondul forestier de stat din Călărași. Moldsilva s-a autosesizat
Zeci de arbori cu diametre cuprinse între 40 și 60 de centimetri au fost tăiați pe un teren din fondul forestier de stat din raionul Călărași, aflat în gestiunea Ocolului Silvic Călărași. Imaginile cu arborii tăiați recent au fost făcute publice de organizația neguvernamentală Garda Națională de Mediu.
Femeie de 76 de ani din Bălți, lăsată fără peste un milion de lei de escroci. Banii proveneau și din vânzarea unui apartament
O femeie de 76 de ani din municipiul Bălți ar fi fost înșelată de escroci cu peste 1 milion de lei, după ce persoane necunoscute au contactat-o telefonic și s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții și companii cunoscute.
(VIDEO) Droguri de tip Alpha-PVP ridicate de polițiștii de frontieră. Două persoane, reținute
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Est, în comun cu procurorii Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, au deconspirat activitatea unui grup de persoane suspectate de procurarea și păstrarea ilegală a substanțelor narcotice. În baza informațiilor operative obținute și verificate de polițiștii de frontieră, au fost efectuate percheziții în raionul Ștefan Vodă.