Cinci tentative de corupere dejucate de polițiștii de frontieră la PTF Sculeni și Leușeni
Pe parcursul săptămânii curente, polițiștii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni au manifestat integritate, denunțând cinci acte de corupere.
Primul caz a fost înregistrat în PTF Sculeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova. În timpul controlului de frontieră, în pașaportul unui conațional de 31 de ani au fost depistate bancnote. Întrebat despre scopul aflării acestora, bărbatul a declarat că ar fi uitat banii în document.
Al doilea incident a avut loc tot în PTF Sculeni, de această dată pe sensul de ieșire din țară. În pașaportul unei femei de 43 de ani, cu dublă cetățenie România/Republica Moldova, polițiștii de frontieră au descoperit mijloace bănești. Și în acest caz, persoana a susținut că ar fi uitat bancnotele în document.
Șirul tentativelor a continuat tot la Sculeni, unde un cetățean român de 34 de ani a plasat bani în documentele de călătorie, motivând că ar fi vrut „să facă un gest de bunăvoință” și să le ofere polițiștilor de frontieră „o cafea”.
Al patrulea incident a fost consemnat la PTF Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. În documentele unui cetățean român de 27 de ani au fost depistate bancnote. Acesta a declarat că banii s-ar fi lipit accidental de acte când le-a scos din buzunar.
Ultimul caz a fost înregistrat tot la Leușeni, unde, în timpul controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au găsit bani în pașaportul unui conațional de 27 de ani. Bărbatul a explicat că ar fi uitat suma în document cu două zile înainte, după ce și-a lăsat actele în parasolarul mașinii.
Polițiștii de frontieră au refuzat mijloacele financiare și au informat imediat persoanele despre consecințele penale ale faptei. Cazurile au fost raportate în conformitate cu legislația în vigoare.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.
(VIDEO) Circa 1 000 de litri de produse fitosanitare, depistați de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord au documentat activitatea unui bărbat de 59 de ani, suspectat că ar fi deținut și comercializat produse de uz fitosanitar introduse ilegal în țară, fără acte care să confirme proveniența și calitatea acestora.
(SURSE) O interpretă și-ar fi dat soțul pe mâna poliției pentru violență în familie. Agresorul - angajat ANP
O interpretă din R.Moldova a cerut ordonanță de protecție, după ce ar fi fost agresată de către soțul său. Cazul ar fi avut loc acum două zile într-o suburbie din municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD.