Incendiu la Tohatin. O octogenară a încercat singură să lupte cu flăcările, dar a ajuns la spital

O femeie a ajuns la spital, după ce a încercat să stingă un incendiu de vegetație. Cazul a avut loc în amiaza zilei de ieri, 22 august, în jurul orei 11:56, în localitatea Tohatin, municipiul Chișinău, susțin sursele PulsMedia.MD.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 23 august 2024, 10:06
foc

Potrivit surselor, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 81 de ani. Aceasta ar fi încercat de una singură, până la venirea pompierilor, să stingă un incendiu de vegetație, însă s-a ales cu traumatisme.

 Femeia a fost preluată de o ambulanță și a fost transportat la spital, unde a fost diagnosticată cu arsuri de gradul II la mâini.

Totodată, flăcările au reușit să distrugă o suprafață de aproximativ 0.03 ha de vegetație uscată, până când au fost lichidate de pompieri.

Specialitștii din cadrul IGSU urmează să stabilească circumstanțele și cauzele izbucnirii incendiului.