(VIDEO) Cum arată apartamentele lui Șor scoase în vânzare la licitație
Două apartamente din municipiul Chișinău, care aparțin fugarului condamnat Ilan Șor, au fost scoase de vânzare, iar licitaţia va avea loc joi, 24 aprilie. Banii vor ajunge în conturile Băncii de Economii aflată în lichidare.

Echipa TVR MOLDOVA a filmat locuinţele în momentul în care au fost prezentate unui potenţial cumpărător.
Cele două apartamente ale lui Ilan Şor ocupă etajul patru al unui bloc de locuinţe de pe strada Florica Niță din Chişinău, care a fost construit pentru demnitarii perioadei dinaintea obţinerii independenţei Republicii Moldova. Bunurile imobiliare au fost scoase la vânzare după ce executorul judecătoresc a primit undă verde de la Curtea de Apel Chișinău, care a respins irevocabil recursul avocaţilor la măsura confiscării, transmite Realitatea.MD.
Executorul judecătoresc spune că apartamentele sunt scoase la licitaţie pornind de la preţul de 642 de mii de euro, iar mobila nu este inclusă. Autorităţile urmează să evalueze şi mobilierul, care va fi vândut separat.
ROMAN TALMACI, executor judecătoresc: „Apartamentele au fost găsite în starea care aţi văzut-o şi astăzi. Sunt doar mobilate. Bunuri de preţ nu au fost găsite, cu excepţia unor arme – pistoale, care au fost anunţate. Sperăm să se identifice cumpărători. Nu doar să vină cu vizualizarea, dar şi cu posibilitatea depunerii unui acont. Pentru garantarea petrecerii licitaţiei este nevoie cumpărătorul să depună un acont de 5%”.
Executorul judecătoresc spune că nu sunt foarte mulţi potenţiali cumpărători.
ROMAN TALMACI, executor judecătoresc: „S-au interesat cam cinci potenţiali cumpărători, dar care au văzut – două persoane. Dacă licitaţia nu va avea loc, atunci creditorul are dreptul să preia acest bun în contul achitării datoriei, în proprietate. Dacă nu vor depune asemenea cerere în termen de cinci zile, va fi reevaluat şi bunul va fi expus la vânzare la un preţ diminuat, cu o scădere de 10 procente”.
La sfârșitul lunii iulie 2023 a început procedura de recuperare a sumei de peste 5 miliarde de lei, prejudiciu adus Băncii de Economii. Banii trebuie să fie încasați de la Ilan Șor, condamnat irevocabil în dosarul Frauda Bancară. Până acum au fost recuperate numai 600 de mii de lei.
ROMAN TALMACI, executor judecătoresc: „Am reuşit şi am valorificat o unitate de transport de model GAZ. Mai avem de vânzare automobilul de model bentley la un preţ deja cu reducere de 50 la sută şi mai avem în curs de pregătire o casă de locuit, care este în variantă sură şi o cotă parte în apartamentul din strada Decebal. Încă sunt în proces de judecată”.
În aprilie 2023, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat definitiv pe Șor la 15 ani de închisoare, iar bunurile lui puse sub sechestru, în valoare de aproape cinci miliarde de lei, au fost confiscate. Șor a fugit din Republica Moldova şi de atunci e dat în urmărire internaţională. Autorităţile de la Chişinău au solicitat statului Israel de mai multe ori extrădarea acestuia, însă fără succes. Ultimele informaţii arată că Şor se află acum în Rusia.
Persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minimă de 3300 de lei
Începând cu 1 mai 2025, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minima majorată, în valoare de 3300 de lei.
Noi perspective de finanțare europeană: Moldova poate accesa bugete mai mari prin programele Interreg
Asistența financiară nerambursabilă, acordată în cadrul Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027, va crește cu 20 de milioane de euro.
Oficiali moldoveni participă la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional
Reprezentanții Băncii Naționale a Moldovei (BNM) participă la reuniunile de primăvară ale Grupului Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional. Evenimentele au loc în perioada 21-16 aprilie la Washington, iar delegația țării noastre este condusă de guvernatoarea Anca Dragu.
Comentarii facebook