Un tânăr s-a filmat când conducea cu peste 200 km/h un Porsche Taycan și s-a postat pe TikTok. Poliția l-a prins după propriul videoclip
Un șofer de 22 de ani din Saône-et-Loire, Franța, a fost identificat de autorități după ce a postat pe TikTok un videoclip în care conducea cu peste 200 km/h un Porsche Taycan pe autostrada A7. Incidentul a avut loc pe 15 mai 2026, în apropiere de Portes-lès-Valence, pe o porțiune cu limită de viteză de 130 km/h.
Tânărul a fost prins la peste două luni de la incident
Tânărul, aflat la volanul unui Porsche Taycan electric, s-a filmat depășind viteza regulamentară în timp ce făcea manevre periculoase printre alte mașini, relatează publicația franceză Midi Libre.
Videoclipul a fost publicat pe TikTok, atrăgând atenția autorităților. Pe baza elementelor vizibile în imagini, anchetatorii au reușit să-l identifice pe autorul faptelor.
Pe 27 iulie, la peste două luni de la incident, șoferul a fost reținut și plasat în arest preventiv. Mașina, un model de lux fabricat la Stuttgart, a fost confiscată și dusă într-un depozit, în așteptarea unei decizii judiciare.
Ce riscă tânărul de 22 de ani
Tânărul de 22 de ani riscă o amendă de până la 3.750 de euro, o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 luni, suspendarea sau anularea permisului de conducere și confiscarea definitivă a vehiculului.
Potrivit Midi Libre, din decembrie 2025, legislația franceză prevede că depășirea cu cel puțin 50 km/h a limitei de viteză constituie un delict, chiar și în absența unor antecedente.
O vedetă OnlyFans s-a filmat când conducea un Lamborghini Huracan cu 152 km/h într-o zonă cu limită de 80 km/h, în Elveția
O fostă câștigătoare a emisiunii „Bachelor” din Elveția, devenită ulterior una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut pe platformele pentru adulți OnlyFans și Datefans, se află în centrul unui scandal uriaș.
Francesca Morgese, în vârstă de 28 de ani, a publicat un videoclip pe rețelele sociale în care apare la volanul unui bolid de lux rulând cu o viteză cu mult peste limita legală. Clipul, încărcat pe profilul său de Instagram și ulterior șters, o arată pe tânără la volanul unui Lamborghini Huracan EVO de 640 de cai-putere când conducea cu 152 km/h pe un tronson de drum din apropierea localității Regensdorf, din cantonul Zürich. În zona respectivă, limita maximă de viteză este de 80 km/h.
Sursa: libertatea.ro
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.