Petru Rotaru a avut o întrevedere cu omologul său român, Marcel Boloș
Cooperarea dintre cele două ministere și alte aspecte relevante pentru ambele țări au fost discutate, la București, de ministrul Finanțelor al Republicii Moldova, Petru Rotaru, și omologul său român, Marcel Boloș.
Pe agenda întrevederii au fost subiecte precum dezvoltarea pieței valorilor mobiliare de stat și vânzarea directă persoanelor fizice, situația macroeconomică și bugetară a ambelor țări, cooperarea economică și interconectarea piețelor de capital din Moldova si Romania, oportunități de investiții din Moldova și perspectiva mediului de afaceri, în contextul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La întrevedere au participat și secretarii de stat din cadrul Ministerului de Finanțe din România, Carmen Moraru și Alin Andrieș.
Ministrul Petru Rotaru a exprimat recunoștința și mulțumirea pentru sprijinul continuu acordat Republicii Moldova de către statul român și de către Ministerul Finanțelor al României. A subliniat importanța parteneriatului moldo-român în promovarea intereselor țării noastre și în facilitarea parcursului european.
În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat și aspecte referitoare la administrarea fiscală și vamală, progresele realizate de Republica Moldova în domeniul administrării vamale în contextul implementării noului Cod Vamal, precum și importanța digitalizării serviciilor publice pentru creșterea eficienței administrării fiscale și respectiv, îmbunătățirea transparenței în relația cu cetățenii și mediul de afaceri.
Cei doi miniștri au reiterat interesul pentru dezvoltarea noilor oportunități de cooperare și au confirmat angajamentul ambelor țări în continuarea bunei colaborări.
Ministrul Finanțelor, Petru Rotaru, face parte din delegația Republicii Moldova condusă de prim-ministrul Dorin Recean, care a participat astăzi la cea de-a doua ediție a Forumului „Moldova - România: Capital Bridges", organizată de Bursa de Valori de la București, împreună cu partenerii din Republica Moldova și România.
Un nou blocaj în procesul de aderare la UE: Ungaria se opune avansării Moldovei și Ucrainei
Ungaria a blocat, pentru a treia oară, aprobarea screeningului pe clusterele 2 și 3 în negocierile de aderare ale Ucrainei și Moldovei, menținând veto-ul din cauza nemulțumirilor legate de protecția minorităților naționale din Ucraina. Opoziția Ungariei față de Ucraina afectează și Moldova, deoarece ambele procese de aderare sunt cuplate.
Reglementarea transnistreană și integrarea europeană, discutate de Vasile Tofan cu noul șef al Misiunii OSCE
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher Smith. Oficialii au discutat despre procesul de reglementare a conflictului transnistrean, parcursul european al Republicii Moldova și situația de securitate din regiune.
PLDM critică politica fiscală pentru 2027 și cere Parlamentului să nu adopte majorările de taxe fără evaluări de impact
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) critică proiectul politicii fiscale pentru anul 2027, acuzând Guvernul că încearcă să majoreze veniturile bugetare prin extinderea bazei de impozitare, creșterea unor cote și introducerea unor noi obligații fiscale, fără a crea mai întâi condiții pentru dezvoltarea economiei.