Copil, la un pas de a ajunge într-o groapă pe teritoriul Spitalului Republican. Un tânăr a sărit gardul și l-a salvat
Un micuț de 1 an și jumătate era cât pe ce să se prăbușească într-o groapă acoperită cu frunze, pe teritoriul Spitalului Clinic Republican. Cazul a fost raportat pe rețelele de socializare.
Micuțul a fost salvat de un tânăr care trecea pe alături. Din spusele martorilor, bărbatul a sărit gardul și a oferit ajutor, pentru ca micuțul să nu cadă la adâncime, transmite Realitatea.MD.
Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Marina Zibliuc, a precizat pentru Realitatea că groapa se află la hotarul terenului gestionat de instituția medicală și cel al municipalității. Aceasta s-a format în urma ploilor abundente, care au spălat pământul deasupra rețelei de canalizare municipale.
„Conducerea Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” s-a autosesizat imediat, iar zona a fost securizată pentru a preveni orice risc. De asemenea, a fost expediată o adresare oficială către „Apă-Canal Chișinău”, solicitând efectuarea unei inspecții și identificarea soluțiilor necesare pentru remedierea situației”, se arată în declarația transmisă redacției.
De asemenea, angajații spitalului au verificat și zonele adiacente. Conform lor, fisura a apărut recent și nu a putut fi observată anterior din cauza frunzelor care o acopereau.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.