Maternitatea nr. 1 din Chișinău, renovată. Primarul: M-am născut în această instituție, aici s-au născut și copiii mei
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat finalizarea lucrărilor de renovare la Spitalul Municipal „Gheorghe Paladi”, cunoscut de majoritatea drept Maternitatea nr. 1. Instituția, fondată acum 65 de ani, este una dintre cele mai mari maternități din Europa și deservește anual mii de paciente.
Până în anul 2021, multe dintre secțiile spitalului se aflau într-o stare avansată de degradare. În cadrul programului municipal de eficiență energetică, au fost realizate ample lucrări de renovare: termoizolarea clădirii, schimbarea acoperișului, ferestrelor, dar și modernizarea punctelor termice, scrie Realitatea.MD.
Totodată, au fost reabilitate sălile de naștere, blocul operator, secțiile de neonatologie, pediatrie, terapie intensivă și patologia sarcinii. Lifturile au fost înlocuite pentru a asigura siguranța și funcționalitatea în cadrul instituției.
Primarul a subliniat că investițiile vor continua, urmând să fie renovate încă două blocuri ale spitalului. El a transmis mulțumiri personalului medical și a reiterat importanța consolidării serviciilor publice din Capitală.
„M-am născut aici, la fel ca și cei trei copii ai mei. Orașul are nevoie de oameni, iar oamenii de stabilitate și confort,” a declarat Ion Ceban.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.
Control pe șantierele Capitalei: 9 muncitori străini, depistați fără acte. Doi vor fi expulzați
Nouă cetățeni străini au fost depistați muncind fără actele necesare în urma unor verificări desfășurate marți, 8 septembrie, pe două șantiere de construcții din municipiul Chișinău. Șapte dintre aceștia urmează să fie returnați din Republica Moldova, iar alți doi – expulzați.
Escrocherii telefonice de sute de mii de lei: Un tânăr din Bălți a transferat 189.000 de lei unor falși reprezentanți ai statului
Două cazuri de escrocherie telefonică, soldate cu un prejudiciu total de 331.000 de lei, au fost raportate Poliției în ultimele 24 de ore. Infracțiunile ar fi fost comise anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.