Dorin Recean după încheierea ședinței CSE: „Instituțiile statului nu vor admite ca membrii unei grupări criminale organizate să fraudeze alegerile”

Prim-ministrul Dorin Recean a convocat în această dimineață Comisia pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia a fost adoptată decizia prin care au fost stabilite criterii de individualizare cu privire la persoanele care nu au dreptul de a candida la alegerile locale din 5 noiembrie și posibilitatea de contestare a acestor decizii administrative la Curtea de Apel.

publicat de Anatol Chirilov
miercuri, 4 octombrie 2023, 11:22
Recean

La încheierea ședinței, premierul a menționat că, astăzi, Parlamentul se întrunește în ședință plenară pentru a completa Codul electoral cu prevederi ce îl va pune în acord cu considerentele reținute de Curtea Constituțională.

Nu vor fi admise să candideze la alegerile din 5 noiembrie 2023 persoanele cu statut de învinuit, bănuit sau inculpat de săvârșirea infracțiunilor care au fost menționate ca argument de Curte la declararea neconstituționalității partidului, au realizat nemijlocit acțiuni care au constituit argumente reținute în hotărârea Curții Constituționale de declarare a neconstituționalității partidului, au fost excluse din scrutinul electoral anterior ca urmare a încălcării principiului finanțării ilegale comise în mod intenționat sau au fost incluse în sancțiunile internaționale reținute în cuprinsul hotărârii Curții. Instituțiile statului nu vor admite ca membrii unei grupări criminale organizate să fraudeze alegerile", a punctat prim-ministrul Dorin Recean.

(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.

Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.