Creme de la Creme în vizorul CNA. 10 persoane au statut de bănuit
Centrul Național Anticorupție și procurorii mun. Chișinău desfășoară acțiuni de urmărire penală în raza capitalei într-un dosar privind construcția ilegală a unui local din strada E. Doga - zonă istorică a municipiului.
Perchezițiile au loc la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor cu abateri de la documentația de proiect, extinderea construcției pe proprietate publică și recepția finală în lipsa actelor permisive în condițiile în care construcția era sistată în baza unui act de control al Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică (INST).
La moment, 10 persoane au statut de bănuit printre care șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Ofițerii de urmărire penală documentează încălcările admise de persoanele bănuite prin prisma săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 257 alin (2) si art. 257/1 alin (2) din Codul penal – ”Executarea necalitativă a construcţiilor”.
Acțiunile de urmărire penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău, iar bănuiții urmează a fi escortați la sediul CNA pentru audieri.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.