Un bărbat de 80 de ani care a câștigat 2,8 milioane de euro la loterie conducea un imperiu al drogurilor în Marea Britanie
Un bărbat în vârstă de 80 de ani, care câștigase milioane la loteria națională din Marea Britanie, a fost condamnat la peste 16 ani de închisoare pentru implicarea într-o rețea uriașă de producere și distribuție de droguri. Cazul a fost prezentat de The Guardian și judecat la Bolton Crown Court.
De la câștig la loterie la rețea de droguri
Potrivit instanței, John Eric Spiby a câștigat în anul 2010 suma de 2,4 milioane de lire sterline la loteria națională, echivalentul a aproximativ 2,8 milioane de euro. În ciuda acestui câștig, el a continuat să fie implicat în activități infracționale de amploare.
Judecătorii au stabilit că Spiby a avut un rol central într-o rețea care producea, la scară industrială, pastile contrafăcute, prezentate drept un medicament utilizat pentru tratarea anxietății, spasmelor musculare și sevrajului alcoolic.
Operațiune evaluată la aproape 288 de milioane de lire
În timpul procesului, instanța a fost informată că valoarea drogurilor produse de gruparea din care făcea parte Spiby putea ajunge până la 288 de milioane de lire sterline.
Producția avea loc în mare parte în locuința acestuia, descrisă de procurori drept o casă „liniștită, rurală”, situată în apropiere de Wigan. Judecătorii au reținut că Spiby a pus la dispoziție spațiile, a contribuit la adaptarea lor și a ajutat la achiziționarea de utilaje în valoare de mii de lire sterline, folosite pentru fabricarea pastilelor.
Judecătorul l-a certat că nu s-a mulțumit cu tot ce avea
John Eric Spiby a negat orice implicare, însă, după un proces cu juriu, a fost găsit vinovat de conspirație pentru producerea de droguri de clasă C și conspirație pentru furnizarea acestora. De asemenea, a fost condamnat pentru deținere de arme de foc, muniție și pentru obstrucționarea justiției. El a primit o pedeapsă de 16 ani și șase luni de închisoare.
„În ciuda câștigului la loterie, ați continuat o viață infracțională mult dincolo de vârsta la care majoritatea oamenilor se retrag”, i-a spus judecătorul la pronunțarea sentinței. Spiby nu a acționat singur. Potrivit anchetatorilor, el făcea parte dintr-un grup infracțional organizat, alături de fiul său și de alți doi bărbați.
Toți au fost condamnați la pedepse cu închisoarea. Lee Drury a primit o sentință de nouă ani și nouă luni, John Colin Spiby a fost condamnat la nouă ani, iar Callum Dorian a primit o pedeapsă de 12 ani de închisoare în 2024.
„Cel mai mare caz de acest tip descoperit vreodată”
În timpul procesului, judecătorul a descris rețeaua drept „cea mai mare producție de droguri de acest tip descoperită vreodată de poliție”. Procurorii au subliniat că mare parte din activitate se desfășura chiar în casa lui Spiby, care avea un rol „senior, atât ca nume, cât și ca poziție”. Instanța a mai auzit că, într-un schimb de mesaje, Spiby s-ar fi lăudat spunând că „Elon Musk și Jeff Bezos ar trebui să aibă grijă”, o afirmație prezentată ca dovadă a dimensiunii și ambiției operațiunii.
Avocatul lui Spiby a susținut că un alt membru al grupării ar fi fost principalul organizator al rețelei. De asemenea, apărarea a argumentat că armele găsite în locuința clientului său erau foarte vechi, unele datând din Primul Război Mondial.
Instanța nu a acceptat aceste argumente ca fiind suficiente pentru a diminua pedeapsa lui Spiby.
Sursa: libertatea.ro
UE ia în considerare limitarea protecţiei pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta
Miniştrii UE au susţinut joi, în mare măsură, o propunere de limitare a accesului la protecţie temporară pentru bărbaţii ucraineni aflaţi la vârsta la care pot lupta, a declarat ministrul suedez al migraţiei, citat de Reuters.
Patru persoane au fost ucise într-un atac cu drone în regiunea Kiev asupra unei fabrici care produce lapte praf pentru bebeluşi
Un atac cu drone ruseşti asupra unei fabrici de produse alimentare dintr-o regiune din jurul capitalei ucrainene Kiev a ucis patru persoane, au anunţat vineri oficialii ucraineni, relatează Reuters.
Cinci azeri au fost ucişi în urma unor atacuri cu drone asupra a două nave de marfă în Marea Azov, anunţă Baku. Rusia dă vina pe Ucraina
Cinci cetăţeni azeri au fost ucişi în atacuri cu drone care au vizat două nave de marfă în Marea Azov, au anunţat vineri autorităţile de la Baku, Rusia declarând la rândul său că acest atac a fost efectuat de Ucraina, relatează AFP.