(VIDEO) Schemă de contrabandă cu automobile furate din Franța, dată peste cap de IGPF
Ofițerii Direcției investigare criminalitate transfrontalieră, în comun cu Direcția urmărire penală, cu suportul Direcției acțiuni speciale la frontieră a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au deconspirat o schemă de contrabandă cu 14 automobile furate din Franța estimate la 4.000.000 lei.
Au urmat 15 percheziții în Edineț, Anenii Noi și Ialoveni la şase bǎnuiți cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani. În baza probelor acumulate, au fost reținuți doi membri ai grupului infracțional – unul din Azerbaidjan cu permis de şedere în Franța (cǎsǎtorit cu o femeie din Moldova) și altul din Moldova (Anenii Noi).
Din Edineț, au fost ridicate două microbuze Mercedes Sprinter fabricate în 2021 și 2022, dintre care unul era anunțat în căutare internațională și face parte din lotul de 18 camioane Mercedes Sprinter sustrase din Franța (cu 14 identificate deja în Moldova), iar al doilea ar fi fost asamblat din piesele altor mașini de același model, furate din Franța. Totodatǎ, din Ialoveni a fost ridicat un alt Mercedes Sprinter care transporta mașini din Franța spre Moldova.
De asemenea, din Edineț au mai fost ridicate mașini de model Renault, Citroen, Peugeot și Ford, iar din Chișinău – Toyota. Totodatǎ, oamenii legii au ridicat acte care confirmă tranzacții de cumpărare-vânzare a mijloacelor de transport importate din statele UE, precum și a mijloacelor bănești în sumă de 63.000 lei, 450 euro și 3.000 roni.
Menționăm, în lunile octombrie-noiembrie ale anului curent, polițiștii de frontieră au ridicat sub conducerea procurorilor PCCOCS și alte patru mijloace de transport, care ar face parte din schema de contrabandă și care erau anunțate în căutare internațională de autoritățile din Franța (două din ele – cu datele agregatelor falsificate).
În cadrul dosarului penal, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a înaintat învinuirile în privința celor doi învinuiți reținuți. Astfel, la solicitarea procurorilor PCCOCS judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv în privința primului, iar în privința celui de-al doilea măsura preventivă a fost solicitată, urmând ca judecătorul să se pronunțe.
Investigațiile penale continuă, în vederea tragerii la răspundere a tuturor celor implicați în schema de contrabandă, cu asigurarea prezumției nevinovăției lor, potrivit legii.
Poliția de Frontieră își reafirmă angajamentul de a acționa ferm împotriva grupărilor implicate în criminalitate transfrontalieră și de a contribui la asigurarea securității frontierei de stat.
(VIDEO) Șef MAI bănuit de trafic de influență. 1.200 de euro pentru dreptul de ședere în Moldova
Un grup de persoane, printre care și un șef de secție din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație al MAI, este documentat de autorități într-o cauză penală privind traficul de influență. O persoană a fost reținută și plasată ulterior în arest preventiv pentru 30 de zile, iar angajatul instituției figurează în dosar în calitate de bănuit.
IGP se spală pe mâini de crima de la Măgdăcești: Cernăuțeanu: „Poliția și-a îndeplinit toate atribuțiile
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că polițiștii și-au îndeplinit toate atribuțiile în cazul tragediei de la Măgdăcești, însă admite că există o breșă în modul în care sunt monitorizate brățările electronice. Potrivit lui, până la producerea tragediei, Poliția nu a primit nicio alertă sau sesizare privind încălcarea ordonanței de protecție.
(VIDEO) Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei, deconspirată de SFS și PCCOCS
Ofițerii Direcției generale antifraudă din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, de comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani în valoare de peste 17 milioane de lei.