A încercat să plece din R.Moldova cu valută nedeclarată. Vameșii i-au stricat planurile

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău în conlucrare cu polițiștii de frontieră au depistat în bagajul unei nerezidente, pasageră la cursa „Chişinău - Erevan”, bani nedeclarați.

publicat de Anatol Chirilov
luni, 11 septembrie 2023, 10:40
valută

Incidentul a fost consemnat astăzi, 11 septembrie 2023, pe Aeroportul Internațional Chișinău.

În cadrul efectuării controlului de specialitate, pasagera a comunicat că nu are nimic de declarat, dar echipa de control a depistat în bagajul personal 40 000 dolari americani, nedeclarați organului vamal. 

Mijloacele bănești au fost ridicate și cazul în continuare este cercetat de către Direcția Urmărire Penală a Serviciul Vamal.