O companie aeriană obligă pasagerii supraponderali să plătească un loc în plus
Una dintre cele mai mari companii aeriene din SUA, Southwest Airlines, introduce din 2026 o politică strictă pentru pasagerii care nu încap confortabil într-un singur loc, obligându-i să achiziționeze un bilet suplimentar încă din momentul rezervării. Măsura vine la pachet cu alte schimbări menite să aducă profituri mai mari companiei, dar provoacă îngrijorări în rândul călătorilor.
Southwest Airlines a anunțat modificări importante în politicile sale, potrivit Independent. De la 27 ianuarie 2026, pasagerii care nu pot sta confortabil între cotierele scaunului vor fi obligați să cumpere în avans un loc suplimentar. Până acum, compania era mai flexibilă și permitea stabilirea necesității unui loc în plus chiar în ziua zborului.
Într-un comunicat oficial, Southwest a precizat: „Pentru a asigura spațiu, le comunicăm clienților care au folosit anterior politica privind locurile suplimentare că ar trebui să o achiziționeze la momentul rezervării”.
Decizia a generat reacții în rândul pasagerilor și al specialiștilor în turism. Jason Vaughn, agent de turism specializat în călătorii pentru persoane supraponderale, a declarat pentru Associated Press: „Cred că va înrăutăți experiența de zbor pentru toată lumea”. El avertizează că, dacă nu li se garantează rambursarea costului pentru al doilea loc, mulți ar putea încerca să călătorească doar cu un singur bilet, ceea ce ar crea disconfort atât lor, cât și celorlalți pasageri.
Taxe noi și schimbări în modul de zbor
Pe lângă politica privind locurile suplimentare, Southwest va introduce taxe pentru scaunele cu mai mult spațiu la picioare și va opera, în premieră, zboruri de noapte. Noile măsuri vin într-un moment în care compania încearcă să-și crească profitabilitatea.
Noua politică va intra în vigoare odată cu implementarea unui sistem de alocare a locurilor, compania precizând că va analiza individual situațiile în care un pasager are nevoie de un loc suplimentar. Southwest a subliniat că „poate stabili, la discreția sa, că un loc suplimentar este necesar din motive de siguranță”.
Schimbările vin pe fondul unei crize globale a obezității. Un raport publicat în revista Lancet la începutul anului arată că până în 2050, peste jumătate dintre adulți și o treime dintre copii și tineri la nivel mondial ar putea fi supraponderali sau obezi, punând la încercare sistemele de sănătate și politicile publice.
Sursa: adevărul.ro
Rușii au lovit Consulatul Onorific al Letoniei în Ucraina și au rănit doi angajați. „Atacuri intenționate împotriva civililor”, denunță UE
Ministerul de Externe al Letoniei, țară membră NATO și UE, l-a convocat vineri pe însărcinatul cu afaceri al Rusiei în legătură cu un atac aerian care a provocat pagube Consulatului leton din orașul ucrainean Sloviansk și a rănit doi angajați, relatează Reuters.
SUA permit anumite tranzacții care implică Lukoil până în 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacții care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, conform unui comunicat postat vineri pe site-ul Trezoreriei SUA, transmite Reuters.
Peste 25.000 de persoane, evacuate în Franța din cauza incendiilor de pădure: 800 de pompieri luptă cu flăcările, 4 avioane au fost trimise din UE
Franța se confruntă cu incendii majore care au afectat 4.800 de hectare în Gironde, forțând evacuarea a 20.000 de persoane și mobilizarea a 800 de pompieri. Președintele Macron a activat mecanismul UE pentru sprijin aerian, anunțând sosirea avioanelor Canadair, Air Tractor și a elicopterelor Black Hawk din mai multe țări.