Neregulile de la un centru de plasament din Soroca: Patru angajați, cercetați pentru trafic de ființe umane

Patru angajați cu funcții administrative ai unui Centru de plasament pentru persoane cu dizabilități din Soroca au fost puși sub învinuire, fiind acuzați de trafic de ființe umane, sustragerea mijloacelor bănești de pe cardurile beneficiarilor centrului de plasament, fals în declarații și determinarea la depunerea declarațiilor mincinoase.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 29 iulie 2026, 19:43
Soroca

Totodată, pe acest caz, oamenii legii au inițiat mai multe cauze penale, potrivit realitatea.md.

„În legătură cu exploatarea a patru victime, un bărbat și trei femei, în perioada ianuarie – aprilie 2025 au fost pornite patru cauze penale, ulterior conexate într-un singur dosar. Urmărirea penală se află în desfășurare, fiind întreprinse acțiunile procesuale necesare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. La moment, în privința a trei dintre acuzați a fost aplicată măsura procesuală de constrângere – suspendarea provizorie din funcție”, transmite Procuratura Generală.

Autoritățile precizează că, în vederea recuperării prejudiciului cauzat victimelor prin infracțiuni, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a fost sesizată pentru efectuarea investigațiilor financiare paralele.

De asemenea, la 8 mai 2025, în urma unor verificări suplimentare, a fost pornită o altă cauză penală. În acest dosar, trei persoane, dintre care două figurează în calitate de învinuite și în cauzele menționate anterior, sunt acuzate de trafic de ființe umane soldat cu decesul unei victime.

Cauza penală a fost expediată în instanța de judecată în luna august 2025. În prezent, dosarul se află pe rol, la etapa examinării probelor acuzării, fiind audiați martorii, potrivit Procuraturii Generale.

Amintim că trei angajați ai unui Centru de plasament pentru persoane cu dizabilități din Soroca, printre care directorul, au fost plasați în arest preventiv pentru trafic de ființe umane și determinarea părților vătămate la depunerea de declarații mincinoase. Două persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, iar o a treia persoană – în arest la domiciliu pentru aceeași perioadă.