Parlamentul caută un nou director la ANRE. Dosarele pot fi depuse până pe 23 martie
Parlamentul a lansat concursul pentru selectarea unui candidat la funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. Regulamentul de desfășurare a concursului a fost aprobat de Comisia economie, buget și finanțe, iar candidații pot depune dosarele până la data de 23 martie 2026.
Pentru a participa, solicitanții trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic. Este necesară o experiență profesională de cel puțin 10 ani, dintre care minimum trei ani în funcții de conducere în instituții publice, organizații internaționale, organizații neguvernamentale sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE. De asemenea, este obligatorie cunoașterea limbilor română și engleză, scrie safenews.md.
Procesul de selecție va avea două etape. În prima etapă vor fi examinate dosarele și vor fi admiși candidații eligibili. Ulterior, aceștia vor participa la interviuri în care vor fi evaluate experiența în domeniu, abilitățile de management și viziunea privind dezvoltarea instituției.
După audieri, Comisia va desemna candidatul care va obține cele mai multe voturi, iar acesta va fi propus Parlamentului pentru numire.
Consiliul de administrație al ANRE este format din cinci membri, desemnați de Parlament în baza unui concurs public.
Poliția din Moldova și Europol își consolidează cooperarea împotriva criminalității transfrontaliere
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a avut o întrevedere cu Jean-Philippe Lecouffe, director executiv adjunct pentru operațiuni al Europol. Discuțiile s-au axat pe consolidarea cooperării operaționale și pe intensificarea acțiunilor comune împotriva criminalității organizate transfrontaliere.
A pierdut controlul motoblocului și a rămas prins sub utilaj. Bărbatul a suferit arsuri grave
Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave prin frecare, după ce a fost implicat într-un accident cu un motobloc. Medicii spun că este primul caz de acest fel întâlnit în instituție.
Polițiștii ar putea munci legal și în sectorul privat. MAI pregătește noi reguli
Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.