(VIDEO) Șantaj cu armă la Hîncești: patru persoane reținute

Polițiștii și procurorii din Hîncești investighează un caz de șantaj comis cu aplicarea armei, soldat cu dobândirea unui bun prin constrângere. Patru persoane au fost reținute.

publicat de Vadim Ungureanu
joi, 19 martie 2026, 11:10
<iframe width="560" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/1zNtnmaDo7w?si=Dcj2H9E1KYHIKBaR" title="YouTube video player" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; clipboard-write; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture; web-share" referrerpolicy="strict-origin-when-cross-origin" allowfullscreen></iframe>

Potrivit anchetei, suspecții ar fi șantajat un tânăr de 22 de ani din raionul Hîncești, invocând o datorie fictivă. Profitând de faptul că victima revenise recent de peste hotare și se cunoștea cu aceștia, indivizii au amenințat-o cu arma, solicitând suma de 6.000 de euro.

Întrucât tânărul nu dispunea de bani, suspecții i-au sustras automobilul, promițând că îl vor restitui după achitarea sumei cerute.

Victima a alertat poliția, iar în urma sesizării au fost inițiate acțiuni speciale de investigație și urmărire penală. Ca rezultat, persoanele implicate au fost identificate.

La 16 martie, cu sprijinul mascaților din BPDS „Fulger”, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții la domiciliile suspecților.

În timpul descinderilor au fost ridicate obiecte relevante pentru cauza penală, inclusiv arme, muniții, substanțe suspectate a fi droguri, precum și automobilul sustras.

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani, originari din Hîncești și Strășeni, au fost reținuți pentru 72 de ore.

Acțiunile de urmărire penală continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Conform legislației în vigoare, persoanele găsite vinovate de comiterea unei asemenea infracțiuni riscă de la 7 la 10 ani de închisoare.

(VIDEO) Percheziții INI într-un dosar privind tranzacții fictive cu companii media și plăți nedeclarate în construcții

Ofițerii INI, în comun cu cei ai Direcției generale antifraudă a SFS, sub conducerea PCCOCS, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, anunță noi percheziții desfășurate în centrul țării, într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani de peste 4.400.000 lei de către o companie de construcții din Moldova, inclusiv printr-o companie din domeniul mass-media.