Procuratura Generală și Inspectoratul Control Financiar de Stat „și-au unit forțele” pentru protecția intereselor financiare ale R.Moldova, UE și partenerilor externi de dezvoltare
Procuratura Generală a Republicii Moldova și Inspectoratul Control Financiar de Stat au semnat un memorandum de colaborare, având drept scop consolidarea mecanismului de protecție a intereselor financiare ale statului, Uniunii Europene și partenerilor externi de dezvoltare.
ocumentul stabilește cadrul interinstituțional de comunicare, interacțiune și cooperare între instituțiile semnatare, inclusiv și procuraturile specializate – Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Acțiunile comune vor fi orientate spre prevenirea, depistarea și investigarea fraudelor și altor infracțiuni ce aduc atingere intereselor financiare naționale și europene.
Memorandumul mai prevede în calitate de obiective consolidarea capacităților prin schimbul de informații și experiență, asigurarea asistenței necesare Oficiului European de luptă Antifraudă (OLAF) și partenerilor externi, asigurarea comunicării și interacțiunii între componentele Sistemului Național Antifraudă (SNAF) și interoperabilitatea acestuia pe plan extern cu OLAF și autorităților împuternicite în cadrul proiectelor și programelor de asistență externă.
Printre responsabilitățile specifice Procuraturii se enumeră suportul metodologic la examinarea cazurilor de fraudă, examinarea sesizărilor pe cazuri ce afectează interesele financiare ale statului, ale UE și partenerilor externi de dezvoltare, facilitarea asistenței juridice internaționale în materie penală, întreprinderea măsurilor pentru urmărirea, indisponibilizarea și confiscarea bunurilor infracționale.
Semnarea memorandumului marchează un pas important în consolidarea acțiunilor comune ale instituțiilor statului pentru prevenirea și combaterea fraudelor ce afectează interesele financiare naționale și europene.
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din Bălți
Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la etajul nouă al unui bloc de locuințe de pe strada Conev din municipiul Bălți. Cazul s-a produs în noaptea de 8 septembrie.
(VIDEO) Șofer de 27 de ani, surprins conducând agresiv la Bălți. Riscă să rămână fără permis până la un an
Un șofer în vârstă de 27 de ani riscă să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de până la un an, după ce a fost surprins manifestând un comportament agresiv în trafic, la Bălți.
Peste 4.100 de încălcări în trafic într-un singur weekend. 46 de șoferi au fost prinși beți la volan
Polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică au documentat, în weekend, peste 4.160 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere pe drumurile din Republica Moldova.