Un avion ucrainean, observat la joasă altitudine deasupra municipiului Bălți

Un avion de tip Antonov An-32 a survolat astăzi municipiul Bălți la o altitudine de aproximativ 1.350 de metri, potrivit datelor Flightradar24.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 8 septembrie 2026, 19:03
avion

Aeronava a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția României și s-a îndreptat spre Aeroportul Internațional Mărculești, scrie nordinfo.md.

Contactată pentru un comentariu, Autoritatea Aeronautică Civilă a precizat pentru NewsMaker că zborul pe ruta Cernăuți–Mărculești a fost efectuat cu toate autorizațiile și permisiunile necesare, în conformitate cu procedurile aplicabile.

Potrivit instituției, zborul a fost autorizat inclusiv prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, iar planul de zbor a fost aprobat. În documentația de zbor a fost indicat „State Emergency Service of Ukraine”. Avionul a aterizat pe Aeroportul Internațional Mărculești la ora locală 11.35.