Inspecția Financiară se reorganizează în Inspectoratul Control Financiar de Stat
Proiectul ce prevede organizarea și funcționarea Inspectoratului Control Financiar de Stat a fost aprobat de Guvern. Această instituție este formată prin reorganizarea Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor, a cărei atribuții au fost revizuite și completate.
Inspectoratul va asigura atingerea unor standarde mai înalte de control, astfel contribuind la o gestionare performantă a finanțelor și patrimoniului public, conform principiilor bunei guvernări, precum și la creșterea responsabilității manageriale în utilizarea fondurilor bugetare.
Instituției i-au fost delegate noi funcții și atribuții precum: efectuarea activități de supraveghere și control bugetarasupra proceselor de gestionare a resurselor bugetare, coordonarea antifraudă precum și a funcției de controlor național al fondurilor europene. Noile atribuții sunt esențiale pentru o gestionare eficientă a resurselor publice, inclusiv celor externe.
La fel, noua structură va fi abilitată cu atribuții de control actualizate, în vederea protejării intereselor financiare ale statului și aplicării corecte și uniforme a cadrului normativ. În special, se menționează despre controlul ex-post privind atribuirea și executarea contractelor de achiziții publice, fapt ce va duce la eficientizarea achizițiilor publice și la o mai mare responsabilizare a participanților la procedurile de achiziții.
Respectiva reorganizare este o măsură prevăzută în planul de acțiuni al Guvernului și constituie o precondiție esențială pentru alinierea la Acquis-ul UE pe Capitolul de negociere 32 „Control financiar".
Prin aprobarea acestui proiect, Guvernul și-a asumat un angajament ferm de a asigura un control financiar de stat robust, transparent și eficient, în serviciul cetățenilor și al bunăstării naționale.
Indemnizații unice de până la 4.000 de lei pentru bugetari. Cine va primi cei mai mulți bani
Angajații din sectorul bugetar cu un venit mediu lunar de până la 20.000 de lei ar urma să beneficieze de indemnizații unice de până la 4.000 de lei. Parlamentul a votat în prima lectură rectificarea bugetului de stat pentru anul 2026, care prevede alocarea a 560 de milioane de lei pentru aceste plăți.
Moldova încă alimentează piața ilegală a țigărilor din România. Ce spune Tofan
Republica Moldova rămâne o sursă importantă de țigări de contrabandă pentru piața din România, chiar dacă ponderea produselor provenite de peste Prut este în scădere. Premierul Vasile Tofan susține că problema persistă și că autoritățile trebuie să concentreze eforturile în special pe combaterea exportului ilegal de produse din tutun.
Dobânzi, penalități și clauze abuzive: Ce abateri a constatat CNPF la o organizație de creditare
Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) a constatat mai multe încălcări comise de OCN „EXTRA CREDIT” SRL în aplicarea prevederilor Legii nr. 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori.