(FOTO) Cetățeancă a R.Moldova, decedată în urma unui accident în Italia
O femeie de 56 de ani, originară din Republica Moldova, și-a pierdut viața în Italia, după un accident violent produs luni, 6 aprilie 2026, la o intersecție din Ceggia, pe Șoseaua Națională 14 (SS14). Bărbatul de 58 de ani care se afla cu ea în mașina Dacia Duster a fost transportat în stare foarte gravă la spitalul dell’Angelo din Mestre, unde a fost internat la Terapie Intensivă.
Potrivit La Nuova Venezia, victima se numea Domnica Daradisc, locuia la Chiarano, în provincia Treviso, și lucra ca muncitoare la Gt srl din Cessalto. Mașina în care se afla a fost implicată într-o coliziune cu un Audi RS6 negru, în zona Pra’ di Levada, scrie rotalianul.com.
Impactul s-a produs în jurul orei 18:00. Din primele verificări reiese că unul dintre vehicule circula pe șoseaua Triestina, iar celălalt venea de pe Șoseaua Provincială 57 (SP57), din direcția Torre di Mosto.
După ciocnire, Dacia a fost proiectată în afara carosabilului și a ajuns într-un câmp de lângă intersecție, în timp ce Audi-ul a rămas pe șosea.

La locul accidentului au intervenit pompierii, echipajele medicale și elicopterul de salvare. Cei doi ocupanți ai Daciei au fost scoși dintre fiarele contorsionate și preluați de medici, însă pentru Domnica Daradisc nu s-a mai putut face nimic.
Bărbatul aflat la volan a fost stabilizat și dus de urgență cu elicopterul la Mestre. Șoferul Audi-ului, un bărbat de 55 de ani din zona Veneției, a scăpat fără răni grave.
Carabinierii din San Donà au făcut măsurătorile, au ridicat imagini și au pus sub sechestru vehiculele implicate, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Conform informațiilor apărute în presa locală, Procuratura din Veneția urmează să deschidă un dosar pentru ucidere rutieră, iar singurul vizat de anchetă ar fi șoferul Audi-ului.
După accident, familia victimei a mai trecut printr-un moment de îngrijorare: câinele Ricky, care se afla și el în mașină, a fugit speriat imediat după impact.
Animalul a fost găsit marți, 7 aprilie, într-o mică zonă împădurită din apropierea locului tragediei, după apelul lansat de rude.
Primarul din Ceggia, Mirko Marin, a transmis condoleanțe familiei și a afirmat că proiectul pentru amenajarea unui sens giratoriu în acea intersecție merge mai departe, fiind considerat important pentru siguranța locuitorilor și a șoferilor aflați în tranzit.
Pakistan: Treizeci şi patru de copii şi o profesoară au murit în urma prăbuşirii acoperişului unei şcoli
Cel puţin 34 de elevi şi o profesoară au murit, joi, după ce acoperişul unei şcoli s-a prăbuşit în timpul orelor în oraşul Peshawar, din nord-vestul Pakistanului, au declarat reprezentanţii Poliţiei şi ai echipelor de salvare, potrivit Reuters.
Inundații istorice la Istanbul: patru morți și mii de pagube. Cele mai grave viituri din 1942
Istanbulul se confruntă cu cele mai grave inundații din ultimii peste 80 de ani, după ploile torențiale care au lovit metropola turcă. Bilanțul victimelor a crescut vineri, 16 octombrie, la patru morți, în timp ce autoritățile continuă intervențiile în zonele afectate.
Trump îl atacă dur pe Zelenski: „Este mai dificil să negociezi cu el decât cu Putin”
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat noi critici la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l că nu dorește cu adevărat încheierea războiului cu Rusia.