Moartea l-a găsit într-un magazin Linella din capitală

Un bărbat a murit subit, după ce și-ar fi pierdut cunoștința. Tragedia a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:44, într-un magazin Linella de pe strada Albișoara, din sectorul Rîșcani al capitalei.

publicat de Vadim Ungureanu
luni, 15 mai 2023, 14:25
Ambulanță

Potrivit datelor preliminare, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 65 de ani. Bărbatul ar fi mers la cumpărături, însă în timp ce se afla în magazin i s-ar fi făcut rău, și-ar fi pierdut cunoștința și s-a prăbușit pe podea.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire medicii au putut doar să constate de cesul acestuia.

Cadavrul victimei a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.

Poliția de Frontieră a Republicii Moldova contribuie la elaborarea Planului de acțiuni Schengen

În contextul în care Republica Moldova face un nou pas important în direcția alinierii la standardele europene în domeniul securității frontierelor, în această săptămână, reprezentanții Poliției de Frontieră au participat la un șir de sesiuni de lucru. Acestea au avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne, dedicate procesului de elaborare a Planului de acțiuni Schengen și dezvoltării cadrului național de guvernanță Schengen.