Dorin Recean a discutat cu ambasadorul James White, reprezentantul comercial adjunct al SUA și șeful delegației americane, oportunitățile de intensificare a comerțului dintre R.Moldova și SUA
Prim-ministrul Dorin Recean a discutat oportunitățile de intensificare a comerțului dintre Republica Moldova și SUA cu ambasadorul James White, reprezentantul comercial adjunct al SUA și șeful delegației americane, aflată în țara noastră pentru cea de-a șasea reuniune a Comitetului mixt moldo-american pentru cooperare comercial-economică (JCC), care se va desfășura pe 28 martie.
În cadrul întrevederii la Guvern, a fost accentuată necesitatea consolidării economice, creșterea exporturilor de produse autohtone pe piața din Statele Unite. Un subiect aparte l-a constituit atragerea investitorilor americani în Republica Moldova. În acest sens, premierul Dorin Recean a subliniat prioritățile Executivului în domeniul dezvoltării economice a țării, dar și oportunitățile de lansare a afacerilor pe care le oferă Republica Moldova, inclusiv companiilor americane din regiune.
„Încurajăm investitorii străini să vină în Republica Moldova pentru că sunt multe posibilități, în diverse domenii, începând de la agricultură, industria creativă, cercetare și inovare, până la industria medicală și cea din segmentul IT. Cabinetul de miniștri depune eforturi conjugate pentru a crea platforme și condiții propice investitorilor, pentru a menține stabilitatea în țară, dar și pentru a spori reziliența”, a adăugat prim-ministrul.
Ambasadorul James White a remarcat eforturile depuse de țara noastră pentru dezvoltarea infrastructurii și reformele inițiate în domeniul economic. Oficialul a punctat deschiderea partenerilor americani pentru aprofundarea cooperării comercial-economice dintre SUA și Republica Moldova.
Pe final, părțile și-au arătat interesul reciproc pentru organizarea la Chișinău a unui Forum economic, cu participarea companiilor americane prezente în regiune.
Procurori respinși la vetting, dar menținuți în sistem. Grosu critică CSP, Consiliul ripostează
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le cere membrilor Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) să își asume deciziile privind procurorii care nu au promovat evaluarea externă, dar au fost ulterior menținuți în sistem. Mesajul vine după ce CSP a promovat procurori în pofida rapoartelor de nepromovare emise de Comisia de evaluare.
(VIDEO) Elena Grițco cere măsuri mai ferme pentru protejarea femeilor victime ale violenței
Deputata Partidului Nostru Elena Grițco susține că autoritățile trebuie să intervină mai rapid în cazurile de violență împotriva femeilor și să asigure aplicarea eficientă a măsurilor de protecție. Declarațiile au fost făcute în contextul unor audieri parlamentare privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a feminicidului.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.