(VIDEO) Carolina Bogatiuc: „Republica Moldova lucrează deja cu UE pe toate grupurile de capitole de negociere”
Carolina Bogatiuc, cofondatoare a Inițiativei Europene, explică simplu la ce etapă ne aflăm, de fapt, în procesul de aderare la Uniunea Europeană și face lumină în privința stadiului negocierilor.
În ultima perioadă, s-a vorbit mult despre faptul că Republica Moldova negociază deja cu Uniunea Europeană, dar și că negocierile oficiale abia urmează să înceapă. În realitate, ambele afirmații sunt adevărate. Aderarea este un drum lung, care cuprinde mai multe etape: unele de lucru (care se întâmplă în culise), iar altele oficiale și politice.
„În prezent, Republica Moldova lucrează cu Uniunea Europeană pe toate grupurile de capitole de negociere. Asta înseamnă că specialiștii din Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană analizează legislația, discută schimbările necesare și evaluează cât de pregătite sunt instituțiile noastre pentru a funcționa după regulile europene”, explică Carolina Bogatiuc.
Ea adaugă că aceste discuții acoperă domenii importante pentru noi toți, precum justiția, economia, agricultura, energia, transportul sau mediul. Chiar dacă această muncă de zi cu zi nu se vede la televizor, ea este absolut necesară pentru a pregăti țara înainte de marile decizii politice care vor urma.
„Procesul de aderare la Uniunea Europeană este complex și, uneori, greu de urmărit din exterior, dar fiecare etapă contează pentru modernizarea instituțiilor și apropierea Republicii Moldova de standardele europene”, concluzionează Carolina Bogatiuc.
Istoria Carolinei Bogatiuc poate fi vizionată aici:
***
Acest material a fost elaborat de Asociația Obștească „Smart City” în cadrul campaniei „Construim Moldova Europeană”. Responsabilitatea pentru conținutul acestui comunicat aparține exclusiv autorilor și nu reflectă neapărat viziunea altor instituții.
Brățara care n-a salvat o viață! Statul cumpără din nou de la firma vizată într-un scandal
Crima de la Măgdăcești readuce în prim-plan sistemul de monitorizare electronică al statului. Bărbatul care și-a împușcat mortal soția, deși avea interdicție să se apropie de ea, purta o brățară electronică ce nu mai transmitea semnal înainte de atac, iar ulterior dispozitivul a dispărut.
(VIDEO) Șase motocicliști din Rezina au ignorat somația polițiștilor și au fugit cu viteză. Cinci dintre ei nu aveau permis
Șase motocicliști din raionul Rezina au fost sancționați de polițiști după ce au ignorat somația regulamentară de a opri și și-au continuat deplasarea cu viteză excesivă.
Statul are mii de scaune goale! Unul din opt posturi din administrație este vacant
În Republica Moldova erau vacante, la sfârșitul trimestrului II 2026, circa 31,9 mii de locuri de muncă, potrivit datelor Biroului Național de Statistică. Numărul acestora s-a redus cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,3% comparativ cu trimestrul I 2026.