Parlamentul se convoacă în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2023
Joi, 7 septembrie, Parlamentul se convoacă în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă 2023. Ordinea de zi a acesteia a fost aprobată la ședința de astăzi a Biroului permanent.
Deputații vor examina, în prima lectură, proiectul de lege privind etichetarea produselor cu impact energetic și inițiativa legislativă care va facilita dezvoltarea proiectelor de infrastructură energetică. De asemenea, Parlamentul urmează să declare utilitate publică de interes național pentru lucrările de construcție a drumului R 34.4 Leova – frontiera cu România și a punctului de trecere a frontierei de stat, cu infrastructura conexă.
Pe ordinea de zi a ședinței plenare mai sunt incluse modificările legislative care au scopul de a îmbunătăți serviciile de taxi și modificarea Codului cu privire la știință și inovare. Deputații vor mai examina și inițiativele legislative privind acordarea facilităților fiscale și vamale pentru unele proiecte.
Totodată, Parlamentul urmează să examineze proiectele de hotărâre privind numirea în funcție a unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și încetarea calității de membru și de vicepreședinte al Consiliului de aministrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare.
Joi, 7 septembrie, ședința plenară va începe la ora 11:00.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.