(FOTO) Combaterea traficului ilicit de mărfuri: două tentative depistate de ofițerii Echipelor mobile
În ultimile 24 de ore, ofițerii Echipelor mobile ale Serviciului Vamal, au documentat două cazuri de transport ilicit de mărfuri, în urma misiunilor de control desfășurate pe traseele naționale.
În primul caz, în apropiere de municipiul Cahul, a fost stopat un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, condus de un conațional în vârstă de 31 de ani. În urma verificărilor, au fost depistate mai multe bunuri, precum instrumente electrice, tehnică de uz casnic, piese auto și băuturi alcoolice, fără acte de proveniență legală/vamală.
Un alt caz a fost înregistrat pe traseul M-14, în apropierea orașului Lipcani, raionul Briceni, după ce a fost stopat și supus controlului un autocar de model „Scania Irizar”, condus de un conațional de 40 de ani. În remorca unității de transport au fost descoperite mărfuri și aparate de uz casnic, transportate în lipsa actelor de proveniență legală/vamală.
Drept urmare, lotul de bunuri a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, iar persoanele documentate riscă sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legislației.
Serviciul Vamal reiterează angajamentul său ferm de a preveni și combate orice tentativă de introducere în țară a mărfurilor prin eludarea controlului vamal.






Patru persoane afiliate organizației criminale „Kitaeț”, trimise în judecată pentru șantaj
Ofițerii Direcției combaterea criminalitǎții organizate şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești-oficiul Leova, anunță că la 03 septembrie 2026, au finalizat urmărirea penală și au dispus expedierea în instanță de judecată a unei cauze penale ce vizează acțiunile de șantaj, comise de patru persoane, membri ai unui grup criminal, afiliat organizației criminale „Kitaeț”.
Accident soldat cu moartea unui pieton, la Fălești
Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de un automobil. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 22:00, pe traseul R-16, în apropierea satului Egorovca din raionul Fălești.
Bărbat reținut, după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea
Un bărbat a fost reținut după ce și-ar fi amenințat soția cu moartea, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior. Potrivit victimei, acesta ar fi continuat să o urmărească și să o intimideze, spunând că nu se teme nici de poliție, nici de închisoare. Instanța l-a plasat ulterior în arest pentru 30 de zile.