SPPS a fost gazda unei vizite oficiale a delegației EUPM Moldova

Astăzi, 3 octombrie 2023, Serviciul de Protecție și Pază de Stat a fost gazda unei vizite oficiale a delegației Misiunii de parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), condusă de domnul Cosmin Dinescu.

publicat de Anatol Chirilov
marți, 3 octombrie 2023, 16:59
SPPS

Agenda discuțiilor a vizat numeroase subiecte actuale de interes reciproc, în mod particular, accentul fiind pus pe problematici ce țin de riscurile și amenințările hibride, precum și consolidarea capacităților instituționale de avertizare timpurie, detectare și răspuns adecvat la aceste fenomene infracționale.

Contextul actual de instabilitate și insecuritate regională, generat în special de conflictul militar din Ucraina, ne determină să conștientizăm tot mai mult importanța concentrării eforturilor și intensificarea potențialului de colaborare dintre actorii naționali și internaționali, în vederea gestionării crizelor și contracarării amenințărilor în materie de securitate”, a menționat directorul adjunct al SPPS, Vasile Popa.

La rândul său, șeful EUPM Moldova și-a exprimat aprecierea și înalta considerație vis-a-vis de eforturile depuse de către SPPS, în calitate de garant al securității statului, prin asigurarea protecției demnitarilor și a obiectivelor de importanță strategică. Totodată, în cadrul discuțiilor, domnul Dinescu și-a manifestat interesul de a continua dialogul bilateral și a sprijini Serviciul de Protecție și Pază de Stat la consolidarea capacităților instituționale în termeni de securitate cibernetică.

Notă: Misiunea de parteneriat a UE în Republica Moldova  a fost instituită de către Consiliul UE în cadrul politicii de securitate și apărare comună (PSAC), inițial cu un mandat de doi ani. Obiectivul acestei misiuni civile este de a spori reziliența sectorului de securitate al acestei țări în domeniul gestionării crizelor și al amenințărilor hibride, inclusiv în ceea ce privește securitatea cibernetică și contracararea acțiunilor străine de manipulare a informațiilor și a ingerințelor străine.