EXCLUSIV // Filmul carnagiului de la Strășeni. Șoferul vinovat a scăpat cu viață, iar iubita sa de 17 ani a murit
Confirmare oficială de la IGP: Printre persoanele care au decedat se numără o adolescentă de 17 ani și o femeie de 56 de ani, pasagere ale automobilului Mitsubishi, precum și șoferul autoturismului de marca Opel, un bărbat de 37 de ani, soția sa în vârstă de 32 și soacra de 54 de ani, care se aflau de asemenea în acest vehicul.
Potrivit Poliției, cinci copii, cu vârste cuprinse între un an și 13 ani, au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Trei dintre aceștia, cu vârste de 6, 7 și 13 ani, erau pasageri în Mitsubishi. Aceștia erau împreună cu bunica lor, care a decedat. Potrivit oamenilor legii ei au fost preluați la ocazie. La spital au ajuns și alți doi copii, de un an și 9 ani, care se aflau în Opel. Părinții și bunica acestora și-au pierdut viața. Șoferul Mitsubishi-ului, un tânăr de 22 de ani care ar fi provocat accidentul, a fost de asemenea transportat la spital.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Au apărut noi detalii despre tragicul accident, soldat cu 5 morți și 6 răniți, care a vut loc în această dimineață, în satul Codreanca, din raionul Strășeni. Potrivit surselor PulsMedia.MD, vinovat de accident ar fi un chișinăuian în vârstă de 22 de ani.
Sursele PulsMedia.MD, apropiate anchetei, susțin că preliminar vinovat de accident s-ar face șoferul automobilului de marca Mitshubishi, un chișinăuian în vârstă de 22 de ani, care avea ca pasageri pe iubita sa de 17 ani, dar și o femeie cu doi copii pe care i-ar fi luat ca pasageri de ocazie.
Acesta se deplasa spre Chișinău, când ar fi ieșit la depășire cu viteză excesivă într-o curbă și s-a izbit frontal în cel de-al doilea automobobil, de marca Opel, ce venea din sens opus și se deplasa regulamentar, dar și în care se afla o familie, inclusiv 3 copii. În urma impactului automobilele au fost cuprinse de flăcări, iar martorii tragediei au reușit să evacueze din automobilul Mitsubishi pe individul de 22 de ani și doi minori, dar și alți trei minori din automobilul Opel.
Sursele noastre mai menționează că șoferul Mitsubishiului a fost transportat la Spitalul din Strășeni, este în afara pericolului și a fost pus sub strajă. Din nefericire, iubita sa, o adolescentă de 17 ani, care se afla pe bancheta din față, dar și o femeie care împreună cu cei doi copii făcea autostopul și au fost luați de șoferul teribilist în calitate de pasageri de ocazie, au ars de vii în mașină.
Totodată, sursele declară că în cel de-al doilea automobil se afla un cuplu cu trei copii și o femeie. Șoferul și soția sa, dar și femeia despre care se presupune că ar fi mama unuia dintre ei, au decedat. Din fericire cei trei copii au fost salvați.
Dintre cei cinci copii care se aflau în cele două automobile, doi au fost transportați la Centrul Mamei și Copilului din capitală, iar alți trei sunt la spitalul din Strășeni.
Oamenii legii au pornit un dosar penal în acest caz, iar teribilistul e 22 de ani urmează să fie reținut pentru 72 de ore.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.