Peste 4.460 de încălcări în trafic, înregistrate în weekend. Aproape 1.900 de șoferi au depășit limita de viteză

Peste 4.460 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost înregistrate de polițiști în zilele de odihnă. Cele mai multe abateri au fost legate de depășirea limitei de viteză, iar 43 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați în stare de ebrietate.

publicat de Vadim Ungureanu
marți, 1 septembrie 2026, 20:02
Poliția

Potrivit Poliției, 1.889 de conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză, aceasta fiind cea mai frecventă abatere constatată în perioada menționată.

Alți 987 de șoferi nu au respectat indicatoarele rutiere de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor, iar 801 conducători auto și-au oprit vehiculele în locuri interzise.

Totodată, 412 persoane au fost sancționate pentru necuplarea centurii de siguranță sau pentru utilizarea telefonului mobil în timpul șofatului.

Polițiștii au depistat și 157 de vehicule care circulau fără revizia tehnică anuală efectuată sau fără polița obligatorie de asigurare de răspundere civilă auto.

Alți 102 șoferi au fost sancționați pentru că nu au acordat prioritate pietonilor sau cicliștilor, iar 74 au primit amenzi pentru încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

În același timp, 43 de conducători auto au fost înlăturați de la volan după ce oamenii legii au constatat că aceștia conduceau în stare de ebrietate.

Pe parcursul zilelor de odihnă, polițiștii au intervenit și la 3.451 de cazuri semnalate prin intermediul Serviciului 112.

Dublă tragedie la Măgdăcești: O femeie a fost împușcată de soțul său, care apoi s-ar fi sinucis

O femeie de 42 de ani și un bărbat de 47 de ani au murit în urma unui caz grav de violență în familie, produs la 31 august în localitatea Măgdăcești, raionul Criuleni. Potrivit informațiilor preliminare ale procurorilor, bărbatul ar fi împușcat-o pe soția sa, după care s-ar fi sinucis. În privința acestuia fusese emisă anterior o ordonanță de protecție.