Ulianovschi: Dragalin a spulberat cel mai mare mit pe care se ținea întreaga strategie de partid și propagandistică a PAS
„Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a spulberat cel mai mare mit pe care se ținea întreaga strategie de partid și propagandistică a PAS - mitul că este o guvernare onestă, fără oameni corupți, aproape neprihănită. Nimic mai fals”, consideră liderul PSDE, Tudor Ulianovschi.
„De astăzi, în mod oficial, putem afirma cu certitudine că puterea PAS este atinsă ireversibil de virusul corupției. Șefa PA a spus-o cu subiect și predicat, oferind un exemplu grăitor în acest sens: licitația pentru construcția drumului Leova-Bumbăta, care a fost trucată, fiind prejudiciat grav bugetul statului. Iar acest dosar este, indubitabil, doar vârful iceberg-ului.
Așadar, nu avem niciun motiv să-i credem pe cei din PAS când ne vor spune, de acum înainte, că vor să lupte cu corupția la nivel înalt. Toate promisiunile din campanie, toate încercările de reformă în justiție, nu au fost decât praf în ochii cetățenilor, banii europeni și americani fiind tocați pentru niște procese și reforme fantasmagorice. Gata, s-a terminat, nu vă mai crede nimeni”, scrie Ulianovschi într-o postare pe canalul său de Telegram.
Potrivit liderului PSDE, dacă lupta cu corupția ar fi fost sinceră, am fi văzut cum cad capetele celor care se află astăzi la butoane. Iar din moment ce acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că totul este un bluf, o bulă de săpun.
„O altă chestiune care pune la îndoială integritatea celor care se află astăzi în cele mai înalte funcții în stat este faptul că au încercat să pună presiune pe șefa PA ca aceasta să-și dea demisia. Acest lucru este nimic altceva decât o ingerință în actul justiției și o acțiune profund anticonstituțională. Iar cei care se fac vinovați de aceste lucruri vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, să răspundă. Și nu doar cu funcțiile, ci penal”, conchide politicianul.
(VIDEO) Scandalul blocului de la Buiucani: MAN respinge acuzațiile PAS și invocă o hotărâre de Guvern
Fracțiunea Mișcarea Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău respinge acuzațiile PAS privind construcția blocului de pe strada Vissarion Belinski 4 și susține că lucrările sunt efectuate în baza actelor permisive și a documentației prevăzute de lege.
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Christopher Smith, noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova. Discuția s-a axat pe reintegrarea pașnică a țării și securitatea regională.
(VIDEO) Berlinschii cere explicații privind datoria de stat: „De la 69 la 132 de miliarde de lei. Unde au ajuns banii?”
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii cere autorităților explicații privind creșterea datoriei de stat a Republicii Moldova și modul în care au fost utilizați banii împrumutați și fondurile europene în perioada 2021–2026.