(FOTO) Accident în lanț, cu implicarea a două Mercedes-uri, la Bălți
Trei vehicule au fost avariate, după ce au fost implicate într-un accident rutier, care s-a produs în amiaza zilei, pe un drum din municipiul Bălți.
Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Bălți, a declarat pentru PulsMedia.Md că în accident au fost implicate un microbuz marfar și o camionetă, ambele de marca Mercedes, dar și un automobil de marca Opel.
„Un bărbat de 56 de ani, care se afla la volanul unui microbuz de marca Mercedes Sprinter, ar fi efectuat o manevră de întoarcere de pe acostament, și a lovit lateral o camionetă de aceeași marcă. În urma impactului, microbuzul Mercedes Sprinter a derapat și a lovit un automobil Opel parcat pe acostament”,a declarat Talpă.
Testările alcoolscopice efectuate conducătorilor auto au confirmat că aceștia nu erau sub influența alcoolului în momentul accidentului.
În prezent, polițiștii continuă investigarea pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și urmează să dispună măsurile legale corespunzătoare.
Accident provocat de un șofer băut, la Strășeni. Sunt victime
Trei persoane, printre care un copil au ajuns la spital cu diverse traumatisme, după ce automobilul în care se aflau a fost implicat într-un accident. Cazul a avut loc noaptea trecută în apropierea localității Făgureni, din Strășeni.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.