Guvernatorul BNM: Inflația nu mai reprezintă un risc pentru investiții și consum
Măsurile anterioare de politică monetară luate de Banca Națională a Moldovei creează condiții pentru diminuarea ulterioară a inflației, astfel încât în octombrie curent să ajungă în intervalul de variație a inflației. Temperarea inflației și reducerea ratelor oferă o perspectivă pozitivă activității economice. Datele se regăsesc în cel de-al treilea raport asupra inflației prezentat de guvernatorul BNM, Octavian Armașu, transmite IPN.
Potrivit BNM, pe parcursul acestui an, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a luat câteva decizii stimulative de politică monetară, micșorând consecutiv rata de bază până la nivelul de 6% anual, nivel menținut în cadrul celei mai recente decizii de politică monetară.
„Putem constata că inflația nu mai reprezintă un risc pentru investiții și consum, iar condițiile monetare create de BNM vin să susțină relansarea și creșterea economică. De altfel, de la începutul trimestrului III am văzut semne de revenire a economiei”, a declarat guvernatorul BNM, Octavian Armașu.
Potrivit prognozelor BNM, rata anuală a inflației va fi în descreștere până în prima jumătate a anului viitor, ajungând într-un final în proximitatea țintei inflației spre finele orizontului de prognoză. Pe toată perioada prognozată cererea agregată va fi negativă, fiind determinată de caracterul restrictiv al condițiilor monetare reale și de impactul negativ al cererii externe. Impulsul fiscal pozitiv va susține într-o anumită măsură cererea internă.
În perioada următoare, specialiștii BNM urmează să monitorizeze evoluțiile internaționale, cu accent pe piața petrolului, a gazelor naturale, pe cotațiile la zahăr și cereale, precum și pe alte evoluții legate de războiului din Ucraina.
Banca Națională a Moldovei ajustează în prealabil condițiile pe piețele monetară, de credit și valutară, asumându-și configurarea la necesitate a politicii monetare, urmărind astfel menținerea inflației în proximitatea țintei de 5% pe termen mediu și creând precondițiile pentru politicile macroeconomice asociate creșterii economice.
Ministra Catlabuga temperează așteptările fermierilor – Nicio decizie privind plățile directe și politicile fiscale nu a fost încă aprobată
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că autoritățile continuă consultările cu reprezentanții sectorului agricol și a precizat că solicitările privind introducerea plăților directe per hectar, restituirea integrală a accizelor la motorină și modificările fiscale pentru agricultori sunt încă în faza de analiză.
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova // EU-Moldova Investment Conference a reunit noi parteneriate, instrumente de finanțare și proiecte strategice de investiții
Peste 1 miliard de euro sub formă de parteneriate investiționale, instrumente de finanțare și noi proiecte de investiții au fost anunțate astăzi în cadrul EU-Moldova Investment Conference, desfășurată la Chișinău.
Guvernul pregătește rectificarea bugetului – Creșterea economică încetinește, iar unele cheltuieli ar putea fi reduse
Ministerul Finanțelor analizează posibilitatea ajustării cheltuielilor bugetare în contextul încetinirii creșterii economice și al impactului generat de criza petrolieră asupra economiei naționale. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, care a precizat că autoritățile se află în proces de revizuire a execuției bugetare și pregătesc o rectificare a bugetului de stat.