Renato Usatîi a prezentat totalurile activității Partidului Nostru în anul 2025 și a stabilit prioritățile pentru anul viitor
Partidul Nostru a organizat în weekend, la Palatul Republicii, o reuniune de totalizare a activității din anul 2025 și de stabilire a obiectivelor prioritare pentru 2026. La eveniment au participat peste 700 de membri și activiști ai formațiunii din întreaga țară, precum și din diaspora.
Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, a prezentat o sinteză a activității politice, evidențiind atât realizările, cât și problemele care necesită soluții. El a subliniat că 2025 a fost anul în care Partidul Nostru a devenit, în premieră, partid parlamentar, rezultat care trebuie consolidat la următoarele scrutine. În acest context, Usatîi a mulțumit colegilor de partid pentru munca depusă, în special în campania electorală.
Totodată, liderul formațiunii a menționat că agenda parlamentară a fracțiunii trebuie să răspundă așteptărilor cetățenilor și obiectivelor de bază ale partidului, accentuând necesitatea consolidării organizațiilor teritoriale și a atragerii unei expertize mai largi în activitatea Partidului Nostru.
În altă ordine de idei, Renato Usatîi a anunțat că anul viitor Partidul Nostru va organiza cel mai mare congres de la crearea formațiunii, care are o istorie de aproape 11 ani. La final, conducerea Partidului Nostru a transmis felicitări tuturor membrilor formațiunii, dar și la toți cetățenii Republicii Moldova cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
(VIDEO) Parlamentul a aprobat în prima lectură licențierea temporară a importurilor de cereale. Proiectul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a acumulat 83 de voturi!
Parlamentul a votat în prima lectură, cu 83 de voturi, proiectul de lege privind licențierea temporară a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.