Maia Sandu a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock
Președintele R.Moldova, Maia Sandu, a avut, astăzi, o întrevedere cu ministrul federal de externe a Germaniei, Annalena Baerbock, aflată în vizită în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat pe subiecte privind parcursul european al țării noastre, aprofundarea cooperării economice, sprijinul bilateral continuu și securitatea regională.
Șeful statului a exprimat recunoștință pentru sprijinul consecvent oferit de Germania în momente-cheie pentru Republica Moldova și a subliniat importanța continuării asistenței germane, inclusiv pentru societatea civilă și presa liberă din țară.
Germania a fost alături de Moldova și moldoveni în perioade de criză și a devenit cel mai mare donator bilateral în cadrul Fondului pentru Reducerea Vulnerabilității Energetice, contribuind cu 73 de milioane de euro pentru a ajuta cetățenii să facă față costurilor ridicate la energie în două ierni dificile. Din 2022, Germania a oferit Republicii Moldova o finanțare în valoare totală de aproximativ 230 de milioane de euro, sprijinind atât măsuri de răspuns la criză, cât și proiecte de dezvoltare și reformă.
Germania joacă, de asemenea, un rol economic semnificativ, fiind unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țării și o sursă majoră de investiții. Republica Moldova își menține interesul pentru atragerea de noi companii care să contribuie la crearea de locuri de muncă sigure și bine plătite pentru cetățeni.
Radu Marian acuză doi deputați din opoziție că au un interes direct în legea cerealelor
Deputatul PAS Radu Marian îi acuză pe deputații din opoziție Sergiu Ivanov și Sergiu Ștefanco de un posibil conflict de interese în contextul promovării proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale.
Dorin Recean, revocat din Consiliul de administrație al Moldatsa
Fostul premier Dorin Recean a fost revocat din funcția de membru al Consiliului de administrație al Moldatsa. Mandatul acestuia a încetat în baza unui ordin emis de Agenția Proprietății Publice.
(VIDEO) Licențierea importurilor de cereale va fi valabilă doar până la 31 octombrie. Partidul Nostru critică decizia
Parlamentul a votat în lectura a doua instituirea unui regim provizoriu de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase, care va fi aplicat până la 31 octombrie 2026. Partidul Nostru critică reducerea perioadei prevăzute inițial și susține că modificarea a fost făcută fără o evaluare economică suficientă.