(VIDEO) Droguri de sute de mii de lei, deconspirate de oamenii legii, la Strășeni
Ofițerii Direcției Antidrog a INI, în comun cu polițiștii și procurorii din Strășeni, au destructurat o grupare infracțională specializată în distribuirea drogurilor pe teritoriul capitalei și în suburbii. Timp de aproximativ o lună, oamenii legii au monitorizat activitatea a doi tineri, de 20 și 23 de ani, originari și domiciliați în Chișinău. Potrivit anchetei, aceștia ar fi fost recrutați într-o rețea de trafic de droguri coordonată prin intermediul aplicației Telegram.
Pentru a-și camufla activitatea ilegală, suspecții au închiriat un apartament în capitală, pe care îl foloseau ca punct de depozitare, porționare și ambalare a substanțelor narcotice. Conform probelor acumulate, aceștia ridicau drogurile în cantități angro din ascunzișuri, după care le transportau în apartament, unde le divizau în doze mici.
Ulterior, acestea erau plasate în diferite ascunzișuri, amplasate preponderent în fâșii forestiere și parcuri, de unde urmau să fie preluate de consumatori.
La data de 18 iunie, unul dintre suspecți a fost reținut în flagrant în timp ce ridica dintr-un ascunziș un colet ce conținea 50 de doze a câte 1 gram de drog de tip PVP (sare), pe care urma să le distribuie în diverse locații.
În același timp, a fost reținut în flagrant și cel de-al doilea suspect, în momentul în care ridica dintr-un ascunziș aproximativ 300 de grame de PVP.
În urma perchezițiilor corporale, asupra suspecților au fost depistate telefoane mobile și PVP.
De asemenea, în urma percheziției efectuate în apartamentul închiriat au fost ridicate cântare electronice de înaltă precizie și pachețele destinate ambalării drogurilor.
Valoarea estimativă a substanțelor narcotice confiscate- depășește 200.000 de lei pe piața neagră.
Cei doi suspecți au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Precizăm că orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
(VIDEO) Motocicletă de 40.000 de lei, furată din curtea unui bloc din Chișinău. Un bărbat a fost reținut
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiștii sectorului Botanica, fiind suspectat că ar fi furat o motocicletă din curtea unui bloc de locuit din Chișinău. Prejudiciul cauzat proprietarului este estimat la aproximativ 40.000 de lei.
Copilă de 13 ani, în stare gravă la spital, în urma unui accident cu ATV-ul, la Drochia
O copilă a ajuns la spital, după ce a fost implicată într-un accident cu un ATV. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:20, în localitatea Pelenia din raionul Drochia.
(VIDEO) Percheziții INI în Chișinău într-o schemă de spălare de bani de zeci de milioane de lei, proveniți contrabanda cu țigări
Ofițerii Direcției investigații infracțiuni economice şi cei de urmǎrire penalǎ ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani de aproximativ 60.000.000 de lei, care ar proveni din fabricarea clandestină a țigărilor și exportarea lor prin contrabandă.