Denis Șova: Creșterea prețurilor la carburanți în Moldova depășește semnificativ media UE
Prețurile la carburanți au crescut în Republica Moldova într-un ritm mult mai accelerat decât în Uniunea Europeană, susține Denis Șova, consilier municipal din Chișinău, care ridică semne de întrebare privind modul de formare a prețurilor pe piața internă.
Prețurile la benzină și motorină în Republica Moldova au înregistrat creșteri considerabil mai mari decât media Uniunii Europene, potrivit declarațiilor făcute de Denis Șova, membru al Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Nostru.
Consilierul a precizat că, în luna martie, carburanții din Uniunea Europeană s-au scumpit, în medie, cu aproximativ 19,8%. Motorina a înregistrat o creștere de circa 24%, iar benzina de 14–15%.
În contrast, în Republica Moldova, benzina s-a scumpit cu aproximativ 24%, iar motorina cu aproape 47%, ceea ce indică un dezechilibru evident între evoluțiile de pe piața locală și cele din spațiul comunitar.
„Dacă analizăm cifrele din Republica Moldova, observăm un dezechilibru clar. Eu înțeleg că prețul inițial la noi diferă față de cel din UE, dar nu de două ori, cum este creșterea! Fie că la noi logistica este mai sofisticată decât în Uniunea Europeană, fie că există adaosuri comerciale mai mari din partea celor care vând motorină și au pofte mai mari”, a declarat Șova.
Acesta a adresat și o întrebare autorităților centrale: de ce cetățenii Republicii Moldova trebuie să suporte aceste costuri mai ridicate.
Totodată, consilierul a subliniat că în unele state europene nu doar că nu s-au înregistrat majorări, ci chiar reduceri ale prețurilor la carburanți. El a dat exemplul Ungariei, unde ar fi fost o scădere de aproximativ 2%, și al Serbiei, cu o reducere de circa 5,7% în aceeași perioadă.
Declarațiile vin în contextul unor dezbateri tot mai frecvente privind transparența și corectitudinea formării prețurilor la carburanți în Republica Moldova.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.
Vasile Tofan a discutat cu ambasadorul Greciei despre integrarea europeană și atragerea investițiilor
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut, la 1 septembrie, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Nikolaos Krikos. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării economice dintre cele două state.