Sesizarea privind finanțarea partidelor. PA: Documentul este accesabil pe pagina CEC
Procuratura Anticorupție a fost sesizată de A.O. Proiectul Media „Cu sens” și, prin prisma competențelor legale, verifică informațiile conținute în investigațiile jurnalistice: „Anticipate 2021/Donatorii de fațadă” publicată la 17.11.2021, și „Donatorii de fațadă” publicată la 02.02.2021.
Aceste două investigații jurnalistice conțin informații potrivit cărora, printre donațiile făcute de persoane în favoarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidului Politic „Șor” și Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor au fost depistate cazuri neconforme cu legislația.
Luând în considerație că Procuratura Anticorupție de mai mult timp are în gestiune cauze penale în care sunt investigate acțiunile de finanțare ilegală a PP „Șor” și a PSRM, informațiile din investigație sub aspectul finanțării acestor două partide sunt examinate în cadrul celor două cauze penale. În ce privește PAS, a fost decisă verificarea informației acumulate de jurnaliști în mod separat.
Așa cum, din una din investigații jurnalistice rezultă că: „Potrivit datelor publicate de Comisia Electorală Centrală, 147 de persoane care apar în lista donatorilor PAS nu au avut nicio sursă de venit declarată la Serviciul Fiscal de Stat sau au avut venituri mai mici decât sumele donate. Totodată, formațiunea a primit donații sub formă de bunuri și servicii în valoare totală de circa 75.000 de lei.” (articolul publicat la 17.11.2021).
Pentru verificare, au fost solicitate informații de la Comisia Electorală Centrală (CEC). Prin urmare, confirmăm veridicitatea scrisorii apărute în spațiul public și atragem atenția că, documentul este accesabil pe pagina web CEC.
(VIDEO) Ion Ceban dezvăluie unde și în ce circumstanțe s-a accidentat în vacanță
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a oferit noi detalii despre incidentul în urma căruia și-a întrerupt vacanța din luna august și a revenit de urgență în Republica Moldova. Edilul spune că a alunecat în gol, iar accidentul s-ar fi produs într-o țară cu infrastructură „foarte degradantă”.
PAS propune o structură municipală responsabilă de atragerea fondurilor nerambursabile
Consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău propun crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile. Potrivit lor, noua entitate ar permite municipalității să atragă sistematic finanțări europene pentru proiecte de dezvoltare a capitalei.
Dispută în CMC pe fondurile europene: MAN critică inițiativa PAS
Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) recomandă PAS-ului să se informeze mai bine, după ce consilierii partidului din Consiliul municipal Chișinău au propus crearea unei direcții sau agenții municipale responsabile de identificarea și atragerea fondurilor nerambursabile.