Serviciul Fiscal de Stat atenționează asupra unor mesaje frauduloase transmise prin WhatsApp
Serviciul Fiscal de Stat informează că, în ultima perioadă, mai mulți contribuabili recepționează mesaje prin intermediul aplicației WhatsApp, însoțite de documente pretins emise de instituție, privind „confirmarea achitării obligațiilor fiscale” sau „dreptul la încasarea unor transferuri”.
În acest context, Serviciul Fiscal de Stat precizează că aceste mesaje și documente sunt FALSE, iar identitatea instituției este utilizată ilegal de către persoane rău intenționate, cu scopul de a induce în eroare contribuabilii și de a obține date sau mijloace financiare.
Elemente care indică caracterul fraudulos al documentelor:
- utilizarea unor formulări neconforme și a unui conținut înșelător;
- solicitarea indirectă a unor acțiuni sau confirmări din partea contribuabililor;
- transmiterea documentelor prin aplicații de mesagerie (WhatsApp, etc);
- lipsa semnăturii electronice, în condițiile în care documentele oficiale circulă exclusiv în format digital securizat;
- includerea unor elemente vizuale (ștampile, coduri) utilizate abuziv pentru a crea aparența de autenticitate.
Serviciul Fiscal de Stat:
- NU transmite documente oficiale prin WhatsApp sau alte aplicații de mesagerie;
- NU solicită confirmări sau acțiuni prin intermediul unor persoane terțe;
- NU comunică informații fiscale în afara canalelor oficiale și securizate;
- NU solicită coduri de verificare sau date confidențiale prin mesaje sau apeluri.
Accident cu implicarea unei motociclete în Chișinău
Un tânăr s-a ales cu traumatisme ușoare după ce motocicleta cu care se deplasa a fost implicată într-un accident. Cazul a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 16:58, pe strada Sarmizegetusa din sectorul Botanica al capitalei.
Schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede din străinătate. CNA și PA efectuează circa 20 de percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.
(VIDEO) 12 kg de droguri și doi ucraineni reținuți în urma unei operațiuni a Poliției Capitalei
Poliția Capitalei a ridicat aproximativ 12 kg de droguri, în urma unei operațiuni ample desfășurate pentru contracararea traficului și distribuirii ilegale de substanțe stupefiante și psihotrope.