BCS anunță mobilizare pentru 28 septembrie. Protestul opoziției
Astăzi, în fața Parlamentului, mai mulți membri și simpatizanți ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au protestat față de politicile guvernării, cerând alegeri libere, respectarea drepturilor sociale și independența instituțiilor statului. Participanții au acuzat majoritatea parlamentară de decizii care ar fi afectat pensionarii, sistemul educațional și cel de justiție.
„Astăzi sărbătorim patru ani de parlament rușinos și penal. Astăzi anunțăm că pe 28 septembrie cetățenii Republicii Moldova vor ieși în masă pentru a proteja suveranitatea țării”, a declarat liderul fracțiunii BCS, Vlad Batrîncea, în fața protestatarilor, transmite IPN.
Totodată, Batrîncea a criticat guvernarea pentru desființarea unor instituții de învățământ, anularea indexării pensiilor și lipsa băncilor cu capital autohton, declarând că „nu mai există bănci care aparțin moldovenilor”.
La rândul său, deputatul socialist Vladimir Odnostalco a acuzat guvernarea că a promis construcția unui spital, fără a începe lucrările, și că a „furat 15% din pensii în 2022”.
„Astăzi este ultima sesiune a acestui parlament. Ordinea de zi include din nou peste un miliard de lei în împrumuturi pe care le vor lua”, a adăugat Odnostalco.
Protestul a fost precedat de retragerea deputaților BCS din ședința plenară a Parlamentului. Înainte de a părăsi sala, Vlad Batrîncea a declarat că fracțiunea pledează pentru asigurarea independenței instituțiilor publice, desfășurarea alegerilor libere și corecte, respectarea tuturor cetățenilor. Potrivit deputatului, retragerea din plen a fost un gest de solidaritate cu nemulțumirile exprimate în spațiul public.
Ca reacție la declarațiile lansate în cadrul protestului organizat de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și la criticile formulate în plen de către deputații opoziției, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a specificat că în mandatul actual, proiectele bune propuse de opoziție au fost susținute, însă populismul nu a trecut.
„Când au avut proiecte bune, le-am votat împreună. Când au venit cu populismul, nu vă supărați, populismul nu trece”, a adăugat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a recunoscut că au existat greșeli și situații în care deciziile au fost luate în grabă, cu riscul de a fi criticați, dar a justificat ritmul alert prin lipsa de timp și presiunea contextului: „Noi nu avem acest lux, trebuie să ne mișcăm repede, dar cu riscul de a reveni pe anumite lucruri”.
Totodată, speakerul a subliniat importanța aprecierii activității Legislativului de către cetățeni și a declarat că guvernarea își asumă responsabilitatea pentru acțiunile întreprinse.
Cum a ajuns Recean în conducerea MoldATSA. Cojuhari: Eu i-am propus, iar el a acceptat
Numirea fostului premier Dorin Recean în Consiliul de Administrație al Î.S. „MoldATSA” a fost făcută la inițiativa sa, a declarat pentru BANI.MD șeful APP, Roman Cojuhari.
Elena Grițco, deputat Partidul Nostru: Când agenda politică bate siguranța copiilor noștri. Despre tăcerea complice a presei „independente”
Vicepreședinta fracțiunii parlamentare Partidul Nostru, Elena Grițco, trage un semnal de alarmă. În timp ce internetul abundă în informații privind noile metode folosite de escrocii telefonici, inclusiv implicarea copiilor în scheme infracționale, presa de la Chișinău tace.
Fostul premier Dorin Recean a fost numit în Consiliul de Administrație al MoldATSA
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Dorin Recean, a fost numit membru al Consiliului de Administrație al întreprinderii de stat MoldATSA începând cu data de 15 iunie. Informația a fost confirmată pentru Bani.md de către purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Daniela Crudu.