O persoană a suferit arsuri grave după producerea unei deflagrații de gaz natural
O persoană a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III, în urma unei deflagrații de gaz produsă marți dimineața, 8 iulie, într-o locuință din raionul Strășeni.
În urma deflagrației au fost distruse geamurile și parțial un perete. Proprietarul locuinței a suferit arsuri de gradul II-III pe suprafața corpului și a fost internat ulterior în spitalul raional pentru îngrijiri medicale.
Conform primelor cercetări efectuate la fața locului, incidentul s-ar fi produs în urma scurgerii gazului natural de la o conductă de gaze, care era conectată în mod improvizat de proprietarul casei la aragaz.
Circumstanțele cazului urmează să fie stabilite.
În acest sens, amintim regulile de securitate ce trebuie respectate pentru evitarea situațiilor de risc cauzate de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor care funcționează pe bază de gaze naturale, inclusiv a buteliilor cu gaz lichefiat.
Salvatorii îndeamnă oamenii să monteze corect instalațiile conectate la gaze naturale, să verifice periodic funcționalitatea acestora, iar în cazul defectării să solicite ajutorul specialiștilor.
Totodată, atenționăm că aragazul trebuie exploatat în mod corespunzător. Acesta trebuie oprit după finalizarea utilizării, iar la părăsirea locuinței aragazul trebuie neapărat deconectat.
De asemenea, specialiștii menționează că se interzice exploatarea buteliilor și furtunurilor defecte, precum și amplasarea buteliilor în interiorul locuințelor. Persoanele care folosesc astfel de instalații trebuie să poziționeze buteliile în cutii metalice, în afara încăperilor, la o distanță minimă de 5 metri de intrarea în locuință.
Cetățean al R.Moldova, rănit în urma atacului cu drone în proximitatea punctului de trecere Tudora–Starokazacie
Cele două persoane decedate în urma atacului sunt cetățeni ai Ucrainei. Nu sunt confirmați cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului, a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atac cu drone în apropierea frontierei cu R.Moldova, soldat cu morți și răniți
Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina. Punctul ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat vizavi de PTF Tudora, a fost afectat, iar activitatea punctului de trecere moldo-ucrainean a fost sistată temporar. În urma atacului, două persoane au murit, iar alte două au fost rănite, informează Poliția de Frontieră.
368 de copii din Chișinău se află în grija tutorilor și curatorilor. Care sector are cei mai mulți
La 1 septembrie 2026, în evidența Serviciului de tutelă/curatelă din municipiul Chișinău se aflau 368 de copii. Datele au fost prezentate de Primăria Chișinău.