Renato Usatîi: Criza apei confirmă necesitatea unei gestionări centralizate a sistemului de apă și canalizare
Criza aprovizionării cu apă din municipiul Bălți, cauzată de sistarea fluxului pe apeductul Soroca–Bălți, singura sursă de alimentare a orașului, a evidențiat necesitatea unei abordări naționale în gestionarea resurselor de apă. Declarația a fost făcută de liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi.
Potrivit acestuia, situația demonstrează importanța creării unei întreprinderi de stat care să administreze centralizat toate apeductele și sistemele de canalizare din Republica Moldova.
„Problema devine și mai evidentă dacă ne gândim că, timp de peste 30 de ani de independență, autoritățile nu au abordat situația în mod sistemic și strategic”, a menționat Usatîi, oferind drept exemplu lacul Ghidighici, care, deși a fost conceput ca rezervă de apă pentru Chișinău, nu ar fi fost întreținut corespunzător și nici curățat la timp.
Liderul Partidului Nostru a criticat și soluțiile considerate superficiale aplicate de-a lungul timpului, precum transmiterea în arendă a unor astfel de resurse.
Formațiunea politică susține crearea Companiei de stat „Servicii de Apă și Canalizare”, care ar urma să preia și să gestioneze centralizat serviciile din domeniu. Inițiativa a fost promovată și în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din toamna trecută.
În viziunea Partidului Nostru, alimentarea cu apă și sistemul de canalizare trebuie tratate ca un proiect național, aflat sub administrarea guvernului, pentru a asigura o gestionare eficientă și durabilă a resurselor.
(VIDEO) Parlamentul a aprobat în prima lectură licențierea temporară a importurilor de cereale. Proiectul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, a acumulat 83 de voturi!
Parlamentul a votat în prima lectură, cu 83 de voturi, proiectul de lege privind licențierea temporară a importurilor de cereale și culturi oleaginoase. Inițiativa legislativă a fost prezentată de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei parlamentare pentru agricultură și industrie alimentară.
(VIDEO) Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia miniștrilor Justiției și Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești: „Sistemul de siguranță este prăbușit complet”
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, cere demisia imediată a ministrului Justiției și a ministrului Afacerilor Interne, după omorul de la Măgdăcești, unde o femeie a fost împușcată mortal de soțul său, iar trei copii au rămas orfani.
Tofan, despre cei cu case și mașini care primesc compensații: „Sunt mai șmecheri decât alții”. Guvernul pregătește filtre mai stricte
Guvernul pregătește criterii mai stricte pentru acordarea compensațiilor la energie, astfel încât ajutorul să ajungă la gospodăriile care au cu adevărat nevoie de sprijin. Premierul Vasile Tofan spune că veniturile declarate oficial nu reflectă întotdeauna situația financiară reală a unei familii.