Modernizarea sectorului de securitate și apărare națională, susținută de UE
Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în domeniul securității și apărării, precum și situația regională de securitate, agravată de războiul brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu președintele Comitetului militar al Uniunii Europene, generalul Robert Brieger, care s-a aflat în vizită în țara noastră.
Șeful Executivului a apreciat asistența acordată țării noastre de statele membre ale Uniunii Europene în procesul de reformare a sectorului apărării naționale. În mod special, premierul Dorin Recean s-a referit la Instrumentul European pentru Pace (EPF), prin intermediul căruia Uniunea Europeană contribuie la modernizarea Armatei Naționale și sporirea rezilienței țării noastre față de noile provocări de securitate.
De asemenea, prim-ministrul a menționat că autoritățile rămân concentrate pe consolidarea capacităților de apărare a țării. În acest sens, a fost majorat bugetul pentru domeniul apărării și a fost sporită prezența militarilor moldoveni la operațiunile de menținere a păcii, Moldova devenind un furnizor de securitate.
„Republica Moldova trebuie să fie parte a arhitecturii europene de securitate și poate aduce o valoare adăugată pe acest segment. În același timp, fortificarea armatei la cele mai înalte standarde este o componentă vitală și în capacitatea autorităților de a apăra interesele cetățenilor noștri", a spus premierul Dorin Recean.
La rândul său, generalul Robert Brieger a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru sporirea profesionalismului militarilor din Republica Moldova și transformarea instituției de apărare, accentuând că, în baza lecțiilor învățate și a necesităților curente, cooperarea moldo-comunitară va fi intensificată.
(VIDEO) Drum modern de peste 10 milioane de lei inaugurat în satul Taraclia, raionul Căușeni prin „Satul European”
Un drum local din satul Taraclia, raionul Căușeni, a fost transformat într-o arteră modernă de aproape 2,7 kilometri, în cadrul Programului „Satul European”. Lucrările au fost finalizate în aproximativ un an, iar valoarea totală a investiției depășește 10 milioane de lei.
Echipamentele militare care nu mai sunt folosite vor putea fi vândute. Parlamentul a adoptat legea
Echipamentele militare și alte bunuri din dotarea Forțelor Armate care nu mai sunt necesare pentru apărarea națională vor putea fi scoase din uz și vândute. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care stabilește cum vor fi identificate și valorificate aceste bunuri.
Schimbare importantă pentru părinți! Concediul de maternitate și paternal va conta la pensie
Perioadele în care părinții beneficiază de indemnizații de maternitate și paternală vor fi luate în calcul la stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie. Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege care aduce mai multe garanții pentru angajații cu responsabilități familiale.