Tânăr din Ștefan Vodă, prins de angajații SAOP cu „mefedronă” în buzunar pe o stradă din Chișinău
Polițiștii Secției asigurare ordine publică a INSP au reținut pe strada Iuri Gagarin din capitală, un tânăr de 20 de ani, originar din raionul Ștefan Vodă, cu substanțe interzise la el.
Tânărul a atras atenția polițiștilor prin schimbarea bruscă a direcției de deplasare la apariția forțelor de ordine. Acesta a predat benevol mai multe pachețele ce conțineau „mefedronă”.
La fața locului a fost solicitată grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Botanica pentru continuarea investigațiilor și documentarea cazului conform procedurilor legale, iar pachețelele au fost transmise pentru efectuarea expertizei.
(VIDEO) Trei tineri, cercetați pentru jaf în Capitală. Ar fi atacat un bărbat și i-ar fi furat geanta
Trei tineri cu vârste de 17, 18 și 19 ani sunt cercetați penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de comiterea unui jaf în municipiul Chișinău.
(VIDEO) Permise de conducere false, vândute în Moldova și peste hotare. Șase persoane sunt vizate în dosar
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS, au destructurat o schemă de confecționare și comercializare ilegală a permiselor de conducere falsificate.
(VIDEO) Afacere cu droguri, coordonată din penitenciar: șase suspecți au ajuns în arest
O grupare criminală specializată în traficul și comercializarea drogurilor în municipiul Chișinău a fost destructurată de polițiști și procurori. În urma operațiunii, oamenii legii au ridicat aproximativ 13 kilograme de droguri sintetice.