(SURSE) Ziua Independenței cu bucluc în PMAN. Un petrecăreț a bătut un carabinier, iar altul a deteriorat o autospecială
Doi petrecăreți au ajuns la poliție, după ce au intrat în conflict cu carabinierii care asigurau ordinea publică la concertul organizat ieri în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia Zilei Independenței R.Moldova, susțin sursele PulsMedia.MD.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 22:40, lângă Arca de Triumf din PMAN. Un individ în vârstă de 38 de ani în urma unui conflict cu o patrulă de carabinieri l-ar fi lovit cu cotul în regiunea capului pe unul dintre oamenii legii provocându-i dureri fizice. Agresorul a fost încătușat și escortat la IP Buiucani pentru a fi documentat.
Agresorul a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind inițiat un proces penal pentru ultragiere.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat câteva minute mai târziu, în jurul orei 23:10, la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Sfatul Țării, în proximitatea batimentului Parlamentului.
O patrulă de carabinieri au făcut observație unui grup de tineri în stare de ebrietate, care consumau alcool și strigau cu voce tare, să înceteze acțiunile huligancie, însă aceștia nu s-au conformat și au început să-i insulte pe oamenii legii ca la ușa cortului. Carabinierii și-au chemat colegii în ajutor, cu autospeciala MAI 0278, ca să-i escorteze la IP Buiucani pentru a-i escorta pe tinerii petrecăreți la IP Buiucani, însă unul dintre ei, un individ în vârstă de 33 de ani a început a manifesta un caracter agresiv și a lovit cu picioarele în portiera din față a autospecialei IGC pe care au deteriorat-o.
Pentru a calma spiritele, oamenii legii au fost impuși de circumstanțe să folosească cătușele din dotare.
Escrocii erau la un pas să obțină 900.000 de lei de la un bărbat din Cahul
Polițiștii din Cahul au prevenit pe parcursul zilei de ieri, 11 iunie, o fraudă de proporții, salvând un bărbat de 62 de ani de la o pierdere de 900.000 de lei.
Femeie din Telenești, păgubită cu peste 900.000 de lei după ce a căzut în plasa escrocilor
O femeie de 58 de ani din raionul Telenești a rămas fără peste 900.000 de lei după ce a fost manipulată de escroci prin intermediul unei scheme de fraudă telefonică.
Anabolizante și preparate medicamentoase, camuflate în colete poștale, depistate la Aeroport
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, în conlucrare cu funcționarii vamali, au contracarat două tentative de transportare ilicită a produselor medicamentoase.