(VIDEO) Patru cetățeni indieni, prinși la Prut în timp ce încercau să ajungă ilegal în România. Ar fi plătit până la 5.000 de euro

Polițiștii de frontieră au prins în flagrant patru cetățeni ai Indiei în timp ce pregăteau traversarea ilegală a râului Prut, pentru a ajunge din Republica Moldova în România cu ajutorul unei bărci gonflabile.

publicat de Vadim Ungureanu
vineri, 16 octombrie 2026, 20:36
Poliția de frontieră

Cazul a fost documentat de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Sud a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), în comun cu reprezentanții Direcției regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație și în coordonare cu Procuratura Cahul, Oficiul Cantemir.

Cele patru persoane au fost depistate în zona de frontieră, pe direcția localităților Ghioltosu, din Republica Moldova, și Rânzești, din România. Pentru identificarea acestora au fost utilizate mijloace tehnice speciale și sisteme aeriene de observare cu termoviziune.

În urma investigațiilor, s-a stabilit că cetățenii indieni au intrat legal în Republica Moldova prin Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău. Ulterior, aceștia ar fi fost ghidați de persoane suspectate de implicare într-o organizație criminală specializată în organizarea migrației ilegale.

Potrivit datelor acumulate în cadrul anchetei, pentru a ajunge într-un stat al Uniunii Europene, cetățenii indieni ar fi achitat sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de euro.

Cazul este cercetat în baza art. 362¹ alin. (3) lit. a) din Codul penal al Republicii Moldova, care vizează organizarea migrației ilegale de către un grup criminal organizat sau o organizație criminală. Pentru această infracțiune, legea prevede închisoare de la 5 la 12 ani sau amendă de la 6.000 la 8.000 de unități convenționale.

Cei patru cetățeni indieni au fost preluați de Inspectoratul General pentru Migrație. La demersul organelor competente, instanța de judecată a dispus luarea acestora în custodie publică. Străinii au fost plasați în Centrul de plasament temporar al străinilor și urmează să fie îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova sub escortă, cu aplicarea interdicției de intrare în țară pentru o perioadă de 5 ani.

Poliția de frontieră continuă acțiunile de prevenire și combatere a migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, prin eforturi comune menite să asigure securitatea frontierei de stat.