Deputații au ținut un moment de reculegere în memoria primului Președinte al R.Moldova, Mircea Snegur
Deputații au ținut un moment de reculegere în memoria primului Președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, la ședința plenară de astăzi.
Președintele Parlamentului a menționat că Mircea Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova, iar trecerea sa la cele veșnice este o pierdere irecuperabilă pentru fiecare cetățean al țării noastre.
„Mircea Snegur va rămâne în istoria Republicii Moldova ca președintele care a adus Independența, Limba română și Tricolorul. Noi, cei de aici, suntem datori ca aceste valori, fără de care un stat nu poate fi numit stat, să le ducem mai departe”, a precizat șeful legislativului.
Parlamentarii au exprimat sincere condoleanțe familiei, prietenilor, tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat personal, precum și celor pentru care numele Mircea Snegur este istorie.
(VIDEO) Facturi la gaze contestate de consumatori. Constantin Cuiumju a sesizat ANRE și cere verificarea sistemului Energocom
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a sesizat Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în legătură cu presupuse erori în facturile la gaze naturale reclamate de consumatori. Parlamentarul solicită verificarea modului de funcționare a sistemului de facturare utilizat de Energocom și stabilirea numărului persoanelor afectate.
Dosare programate până în 2028 la Curtea de Apel. Berlinschii: «Când vom avea dreptate într-un termen rezonabil?
Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, susține că durata excesivă a proceselor judiciare rămâne o problemă majoră în Republica Moldova, în condițiile în care unele dosare de la Curtea de Apel Centru sunt programate pentru anii 2027 și 2028. Declarațiile au fost făcute în cadrul audierii raportului Agentului guvernamental pentru anul 2025.
Renato Usatîi, mesaj de felicitare de ziua SIS: «Securitatea Republicii Moldova trebuie să fie mai presus de orice interes politic»
Președintele Partidului Nostru, deputatul Renato Usatîi, i-a felicitat pe angajații și veteranii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu ocazia Zilei lucrătorilor din organele securității statului. În mesajul său, acesta a reiterat necesitatea unei reforme profunde a sistemului de securitate națională.