(FOTO) „Florali în afara legii”. Bărbați din Florești urmăriți timp de două luni de ofițerii antidrog cum vând marijuana crescută în ghiveciuri
Activitatea infracțională a unei grupări specializate în cultivarea și comercializarea drogurilor pe teritoriul orașului Florești a fost destructurată de ofițerii Direcției Antidrog a INI în comun cu ofițerii de urmărire penală din Strășeni, sub conducerea Procuraturii Strășeni.
Timp de două luni, polițiștii au documentat activitatea infracțională a liderului grupării, un bărbat de 47 ani, și a unui membru activ cu vârsta de 49 ani, ambii originari și domiciliați în raionul Florești.
„În timpul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că figuranții, pe parcursul anului 2023, au pus la cale o afacere ce ține de cultivarea și realizarea drogurilor de tip marijuana unui cerc restrâns de persoane. Liderul grupării și-a atribuit rolul de a cultiva plantele de marijuana la domiciliu său, în grădina casei, după care le ambala și le realiza pe teritoriul orașului Florești, prin intermediul altor complici. Astfel, la sfârșitul lunii mai curent, oamenii legii au desfășurat mai multe percheziții în Florești. La domiciliul liderului grupării, precum și la complicele acestuia, au fost depistate și ridicate droguri de tip hașiș și marijuana, precum și 170 de plante de cannabis bine îngrijite și crescute în ghiveciuri camuflate în ograda casei de locuit”, se arată într-un comunicat al IGP.
Pe numele liderului grupării a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 zile, iar complicele acestuia este cercetat în stare de libertate.
Dacă vinovăția acestora va fi dovedită ultimii riscă o pedeapsă cu privațiunea de libertate de la 5 la 10 ani.
(VIDEO) Grav accident, soldat cu decesul a doi cetățeni ai R.Moldova, în România
Doi cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut viața într-un accident produs în apropierea municipiului Bârlad, județul Vaslui, România
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro”. CNA efectuează de la o luni percheziții
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub conducerea procesuală a procurorilor din Procuratura Anticorupție (PA), efectuează acțiuni de urmărire penală într-o cauză privind fapte de corupție comise de persoane cu funcții de răspundere din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Tehnică „InTehAgro” și persoane afiliate unor școli auto din municipiul Chișinău, fiind vizate în total cinci persoane.
(VIDEO) Lansatoare de grenade antitanc, ascunse într-o placă din beton, la Dubăsari. Urmau să fie vândute pe piața neagră
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Dubăsari, cu suportul specialiștilor Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare al IGP și sub conducerea PCCOCS, au documentat activitatea unui bărbat de 52 de ani, din comuna Cocieri, suspectat de păstrarea ilegală a armamentului, pe care ar fi intenționat să îl comercializeze pe piața neagră.