(VIDEO) Momentul în care un tânăr fură telefoane dintr-un magazin din Chișinău

Un tânăr de 24 de ani din Ungheni a fost reținut pentru 72 de ore de polițiștii Inspectoratului Centru, fiind suspectat de comiterea a cel puțin două furturi în capitală.

publicat de Vadim Ungureanu
miercuri, 11 martie 2026, 11:49
(VIDEO) Momentul în care un tânăr fură telefoane dintr-un magazin din Chișinău

Potrivit materialului probatoriu acumulat, suspectul, aflându-se în incinta unor magazine de tehnică, profitând de faptul că nu este observat, a sustras două telefoane mobile, cauzând un prejudiciu material de peste 44.000 de lei.

În urma acțiunilor operative întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat și reținut, iar unul dintre telefoanele sustrase a fost recuperat.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă o pedeapsă de până la 4 ani de detenție.

În continuare, polițiștii stabilesc dacǎ acesta a mai fost implicat în alte cazuri similare.

(VIDEO) Momentul în care un tânăr fură telefoane dintr-un magazin din Chișinău