CSP anunță anchetă în cazul dublului femicid de la Rezina
Consiliul Superior al Procurorilor informează că, în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind cazul omorului a două femei din raionul Rezina, la data de 24 septembrie 2026, Inspecția procurorilor s-a sesizat din oficiu și a inițiat verificări disciplinare privind modul în care procurorul sau procurorii responsabili au gestionat cauza penală anterioară.
Verificările vizează, în principal, diligența manifestată în investigarea faptelor reclamate, evaluarea riscurilor pentru securitatea victimelor, examinarea necesității aplicării măsurilor preventive și existența unor eventuale omisiuni sau întârzieri nejustificate.
„În acest scop, Inspecția urmează să solicite informațiile și materialele relevante din cauza penală, identificarea procurorilor implicați, actele procesuale adoptate, precum și explicațiile scrise ale persoanelor vizate.
În funcție de rezultatele verificării, dacă vor fi identificate temeiuri de abatere disciplinară, materialele vor fi transmise Colegiului de disciplină și etică, iar Consiliul Superior al Procurorilor își va exercita competențele prevăzute de lege la etapele procedurale ulterioare. CSP subliniază că procedura se desfășoară cu respectarea independenței procesuale a procurorilor, a dreptului la apărare și a tuturor garanțiilor legale, urmând să informeze publicul despre evoluțiile relevante în limitele permise de lege”, se arată într-un comunicat al CSP.
Amintim că săptămâna trecută, cadavrele a două femei, mamă și fiică, au fost găsite într-un lan de porumb, după ce au fost ucise de un individ pe numele căruia două luni în urmă a fost depusă plângere pentru viol, iar procurorii au decis să-l cerceteze în stare de libertate.
Activitatea unui grup suspectat de trafic de ființe umane în Israel, în vizorul INI
Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS, au documentat activitatea unui grup de persoane suspectat de organizarea migrației ilegale a cetățenilor Republicii Moldova în Statul Israel și exploatarea acestora prin muncă.
Șofer de BMW, reținut după ce s-a bușit cu mașina într-un evacuator pe o stradă din Chișinău
Un tânăr a fost reținut, după ce noaptea trecută,. în stare de ebrietate la volan a provocat un accident pe strada Nicolae Dimo din Chișinău.
Un bărbat, lovit mortal de un automobil, la Nisporeni
Un bărbat de 66 de ani a decedat isri-seara, după ce a fost lovit de o mașină. Accidentul s-a produs în jurul orei 17:45 în orașul Nisporeni.